duminică, 26 decembrie 2010

Inelul imparatului

In vremurile de demult , intr-o cetate imparateasca traia un giuvaiergiu iscusit. Numele lui era Nichita si invatase acest mestesug de la tatal sau. Chiar daca abia implinise 25 de ani, nimeni nu il intrecea in lucrarea bijuteriilor, iar din mainile sale ieseau niste minunatii , incat ajunsese sa fie vestit in toata imparatia. Insa daca ai fi intrebat in oras de Nichita giuvaiergiul , nu prea stia nimeni cine este si unde poate fi gasit. Si asta nu pentru ca nu il stiau pe Nichita , ci din pricina ca , pe tatal lui , oamenii il numeau "Mare este Dumnezeu ", iar dupa ce tatal lui a trecut la cele vesnice , aceasta numire i-a ramas si lui. Multi ii rosteau astfel numele ca sa il batjocoreasca. Insa Nichita nu se supara pe nimeni, ci senin si cu blandete se arata bun si binevoitor fata de toti. Dar de ce il numeau oamenii astfel pe Nichita? In tinerete, tata lui, care fusese de asemenea giuvaiergiu, la fiecare lucru pe care il incepea sau il ispravea , zicea "Mare este Dumnezeu!" slavindu-L pe Domnul pentru toate . Simtind puterea acestor cuvinte , a inceput apoi sa le rosteasca cu mintea si cu gura tot mai des, facandu-i-se precum o rugaciune. Astfel , au ajuns oamenii ca , mai in gluma, mai in serios sa ii spun tatalui sau "Mare este Dumnezeu"
     Tanarul Nichita nu rostea niciodata cu glas cuvintele tatalui sau, insa in mintea sa le purta cu mult drag . Intrucatva el se rusina de aceste cuvinte ,mai ales cand se intampla ca oamenii sa il numeasca astfel. Dar prin parea milostivire a lui Dumnezeu, Nichita a invatat cat de mare este puterea acestor cuvinte, datorita unei intamplari pe care a trait-o el insusi.
     La putina vreme de la moartea tatalui sau, imparatul l-a chemat la curte spre a-i porunci sa-i faureasca ceva . Insa imparatul avea un gand tainuit. Tatal lui Nichita lucrase multe podobe pentru cei de la curte si insasi familiei stapanitorului. Intre acestea era si un inel, pe a carui nestemata era inscris semnul Sfineti Cruci cu pecetea: IC XC NI KA - ceea ce in greceste inseamna Iisus Hristos Biruitorul. Imparatul poruncise in tineretile sale sa i se faca acest inel, pentru ca vazandu-l in toata vremea pe mana sa, sa-si aduca aminte ca biruinta adevarata n-o poate da decat Hristos- Dumnezeu. Trecuse mult timp decand tatal lui Nichita ii faurise inelul , iar imparatul imbatranise. Din pricina batranetii , degetele sale se ingrosasera si inelul a inceput sa il tranga. Cu mare greutate l-a dat jos de pe deget iar apoi a cerut sa fie chemat Nichita.
     Sosind la palat , tanarul giuvaiergiu fu poftit in odaia de taina a imparatului. Cand a intrat Nichita, stapanitorul privea pe fereastra frumusetea marii. Apoi se aseza pe un scaun si ii spuse lui Nichita:
- In urma cu foarte multi ani, tatal tau mi-a faurit acest inel in care mi-a prins cea mai de pret nestemata a mea. Dar, iata ca vremea a trecut , degetele mele s-au ingrosat si acest inel ma trange . Iata, ti-l incredintez tie, ca sa-l faci potrivit pentru degetul meu.
     Imparatul ii dadu inelul , legat intr-un frumos servet de matase si ii zice:
-Raspunzi cu capul de acest inel si de nestemata prinsa in el.
      Nichita lua legatura cu inelul si ii fagadui imparatului ca se va stradui sa-l faca dupa masura si , cu ajutorul lui Dumnezeu , i-l va aduce peste trei zile. Dupa aceea , se inchina si pleca.
     Insa tanarul giuvaiergiu nu stia ce ii pregatise imparatul. Acesta vroia sa il puna la incercare pe Nichita, asa ca a scos in inel nestemata cu pecetea crucii si a aruncat-o pe fereastra , tocmai in valurile marii. Cand a ajuns acasa si a desfacut servetul de matase , Nichita s-a ingrozit , vaznad ca inelului ii lipseste piatra pretioasa. Nu mai stia ce sa faca. Daca ar fi mers acum la imparat si i-ar fi spus ca i-a dat inelul fara piatra , ar fi fost pedepsit cu moartea, ca un hot. Doar ii spusese ca raspunde cu capul De s-ar fi dus peste trei zile, lucrurile ar fi stat la fel , numai ca ii ramanea un rastimp. Nu mai avea nadejde de scapare. Doar Dumnezeu il mai putea ajuta. Atunci se duse degraba inaintea icoanei si incepu sa se roage asa:
- Doamne, mare este multimea bunatatilor Tale. Tu vezi acum necazul meu si Insusti stii ca nici un om nu ma poate ajuta , ci numai nemarginita Ta bunatate. Ajuta-ma precum stii si nu ma parasi. Mi-e nu-mi ramane sa fac decat cum mi-a poruncit imparatul. Iar daca tu ai hotarat ca zilele mele sa se incheie in vremea tineretii, faca-se voia Ta, iar pe mine sa ma miluiesti cu bunatatea Ta , in viata cea vesnica. Doamne, mare esti Tu, fa cu mine cum voiesti!
     A doua zi de dimineata, Nichita se apuca de lucru la inel, iar tanara lui sotie merse la targ pentru a cumpara peste pentru masa de  pranz.
     In vremea in care el era in atelier si lucra , sotia lui s-a intors de la piata si a inceput sa curete pestii pe care ii cumparase. Cand a spintecat cel dintai peste, dintauntrul lui s-a invit o piatra foarte frumoasa, stralucitoare, care avea insemnata pe ea pecetea lui Hristos. Minunandu-se de frumusetea acesteia o lua si alerga degraba la Nichita in atelier si ii povesti cum gasise piatra. Privind nestemata si ascultand cuvintele femeii , Nichita a inmarmurit. Dupa catava vreme, a luat piatra din mana sotiei , s-a inchinat si , dupa ce a sarutat-o , a grait cu nespusa bucurie si recunostinta in glas :
- Mare este Dumnezeu!
Apoi i-a povestit nevestei sale tot ceea ce nu indraznise sa-i spuna in ajun. Auzind unele ca acestea, cu lacrimi in ochi femeia a spus.
- Cu adevarat mare este Dumnezeu!
Indata si-au plecat amandoi genunchii inaintea icoanei si I-au multumit Domnului pentru mila pe care o facuse cu ei.
    Dupa ce a ispravit inelul si i-a asezat nestemata minunata, in cea de a treia zi, Nichita a mers la imparat. Acesta se afla in sala tronului , impreuna cu ai sai curteni si a dat porunca sa fie adus inaintea lui tanarul giuvaiergiu. Nichita intra , fara sa-i fie teama si, ajuns in fata tronului se inchina. Apoi zise:
- Preainaltate imparate, cu adevarat , mare este Dumnezeu! Cu ajutorul si mila Sa , am implinit porunca mariei tale.
Apropiindu-se de tron , ii dadu imparatului servetul de matase in care era impachetat inelul. Stapanitorul il desfacu grabnic si descoperi inelul care avea piatra pusa precum fusese inainte. Atunci il lua pe Nichita , il duse in odaia de taina si ii spuse:
- Nichita, tatal tau mi-a slujit pana la batranete si tuturor le era cunoscuta credinta lui. Dupa moartea lui am vazut ca mostenesti mestesugul dar nu am stut daca ii urmezi si in credinta. De aceea , am socotit ca este drept sa te pun la incercare. Asa ca am scos nestemata inelului si, iata, pe aceasta fereastra am aruncat-o in mare , cu mana mea. Asadar spune-mi cum de piatra se afla locul ei si prin ce minune s-a intamplat acest lucru nemaipomenit.
Auzind acestea , Nichita se minuna si ii povesti imparatului cum s-au intamplat faptele.
 Atunci imparatul , imbratisandu-l pe Nichita ii ceru iertare . Si indata luandu-l cu sine l-a dus in sala tronului unde era adunata toata curtea. Asezandu-se pe tron , marele stapanitor marturisi inainte tuturor cele intamplate cu minunatul inel. Dupa ce ispravi, imparatul cobori de pe tron si isi dadu coroana jos. Apoi isi facu semnul Sfintei Cruci, saruta pecetea de pe nesteamata inelului si rosti cu glas puternic :
-         Cu adevarat, mare este Dumnezeu!
De atunci tanarul Nichita nu s-a mai rusinat niciodata sa rosteasca minunatele cuvinte pe care le invatase
de la tatal sau. Iar imparatul ori de cate ori privea inelul de pe mana, se veselea nespus de minunea la care
Dumnezeu il facuse partas.


Dupa povestirea populara "Inelul imparatului" - din cartea "Cat de mare e dragostea lui Dumnezeu pentru oameni"

Al patrulea mag

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi operlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon,unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentrua-1 îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea 1-auîntârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-1 ducea spreBethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt,pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgăunei tinere femei copilul pentru a-1 omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va
afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit.
Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus,însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina,Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poategăsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâtatimp. Insă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de feri-cire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat.Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela careîl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult deoameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

Dupa "Pilde si povestiri ortodoxe cu talc" de Leon Magdan

duminică, 19 decembrie 2010

Ce am mai mesterit

Imi pastez obiceiul si lucrez incet cu pasi de melc. Asa ca de ultima data cand am postat despre lucrarile mele am doar o lucrare , icoana Sfintei Xenia din Sankt Petesburg. E o sfanta foarte draga sufletului meu , recomand tuturor cartile cu viata si minunile Sfintei Xenia.

Apoi in sfarsit am reusit sa pozez icoana cu Sfantul Ioan Valahul, icoana facuta  anul trecut

Si acum pe final , o mai noua pasiune a mea, pictura decorativa pe sticla. La acest capitol sunt complet dilentanta dar tare imi place. Mi-am cumparat culori, tub de conturi si iata ce a iesit in prima faza dintr-un fost borcanel de crema de ciocolata :) Il folosesc ca si suport de lumanare .


sâmbătă, 18 decembrie 2010

luni, 29 noiembrie 2010

La multi ani!

La multi ani,dragi Andree si Andrei !
Să aveti dragostea de Dumnezeu a Sfântului Andrei și dorința de a-i ajuta și pe alții să se bucure de credință.

marți, 23 noiembrie 2010

Cele patru piersici

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia cate o piersica. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă,când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat,apoi, sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar.
Dar Tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă...
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că
tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om
lacom că "lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă". Dar ţie ţi-a
pcut piersica, a fost bună? - l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o.
M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de
vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul 1-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e
bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi I-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma
vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.

Dupa « Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe »  de Leon Magdan

duminică, 21 noiembrie 2010

Cum sa se roage tinerii pentru a obtine un sot/sotie buna?

De curand am inceput sa citesc o carte foarte buna : "Familia-Ultimul bastion. Raspunsuri la intrebari ale tinerilor" de Pr.Maxim Kozlov. Are 6 parti:
I-Mirele si mireasa
II- Sotul si sotia
III Parintii si copii
    1.Nasterea pruncilor
    2.Imbisericirea
    3.Educatia
IV.Rudele si apropiatii
V.Boala si moartea
VI.Familia ca mica biserica.

Momentan citesc prima parte si mi-a vibrat inima la unul din raspunsurile date de autor la intrebarea :
 "Cine trebuie sa se roage pentru a gasi un sot/sotie buna?"

"Tendinta de a ruga pe Dumnezeu sa iti dea un sot/sotie este foarte buna.Intr-adevar , experienta bisericeasca ne invata ca un sot bun se da prin rugaciune si in nici un caz nu se cauta in locuri de distractie, in ziare cu anunturi matrimoniale si nici chiar in timpul slujbelor din biserica. Trebuie doar sa va  rugati, iar Dumnezeu va face ca toate sa se intample ca de la sine. Este foarte important insa sa se stie nu cine trebuie sa se roage ci cum sa se roage.Puteti face rugaciuni pentru un sot bun catre Mantuitorul, catre Maica Domnului, al carei acoperamant sta deasupra oricarei familii crestine curate , sau catre acel sfant al carui nume il purtati sau catre sfintii care sunt exemple de casnicie crestina autentica. Vom aminti pe Sfintii Petru si Fevronia din Murom sau pe Sfintii membrii ai familiei tariste , Nicolae si Alexandra. Dar sunt si alti sfinti care constituie exemple are vieturirii de familie crestina. Va puteti ruga si sfintilor pentru care aveti evlavie mai mare.Este insa foarte important sa va rugati cu osardie , adica sa nu spuneti doar o singura data "Sfintilor Pentru si Fevronia, trimiteti-mi un sot!" uitand apoi de aceasta, ci sa staruiti in rugaciune mai mult timp, constientizand cererea ca fiind prioritara si asa rugandu-va Dumnului si celor care I-au bineplacut. In al doilea rand , trebuie sa va rugati cu credinta ca aceasta cerere sa fie auzita de Domnuli si nu sa apara ca una "pentru orice eventualitate ", dat fiind ca intreprindem si alte actiuni pentru a rezolva problema. Daca nu coboram , in cadrul sistemului nostru de valori , aceasta rugaciune pe locul noua sau zece , atunci ea va fi auzita si implinita , Domnul trimitandu-ne un sot/sotie buna si credincioasa."

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Canon de rugaciune la vreme de necazuri

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi  învăţat să stăm împotriva lor cu bărbăţie: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. O, sfântă  îndrăzneală care dai putere iubitorilor de Hristos şi ruşinezi lumea iubitoare de plăceri!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strigăm către Tine: Scoate din stricăciune vieţile noastre, Mult-Milostive!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Adame, Adame, de ce ai căzut? De ce ai ales neascultarea? Vai nouă,  să  plângem şi să ne tânguim, că suntem următori căderii sale. Degrab să alergăm, fraţilor, la milostivul Dumnezeu, singurul care poate să ne izbăvească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Icoană a răbdării zugrăvită de Dumnezeu se descoperă Dreptul Iov celor ce caută  în Sfânta Scriptură mărgăritare duhovniceşti. Că fiind cel mai slăvit dintre semenii săi, nu a hulit când a pierdut bunătăţile ce le avea, ba încă a ajuns să şadă plin de bube pe mormanele de gunoi, ca unul dintre cei loviţi de mânia cerească. Şi Dumnezeu, văzând credinţa sa, i-a făcut parte de bogăţii mai mari decât cele pe care le pierduse prin pizma diavolului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! Să salte inimile noastre simţind ocrotirea ta, să prindă putere cei slăbiţi şi cei deznădăjduiţi să capete nădejde.
Cântarea a 3-a
Doamne. . .
“Adevărat grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi  zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” Şi iarăşi ne-ai zis: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” Unde este credinţa noastră când ne plângem că nu suntem ascultaţi? Poate cineva să spună că a cerut cu umilinţă cele de folos şi nu le-a primit? Să nu fie.
Doamne. . .
Întăreşte-ne, Doamne, cum i-ai întărit pe sfinţii Tăi care s-au aflat în încercări mai grele decât ale noastre. Lu minează-ne, sfinţeşte-ne şi ne miluieşte Tu, Cel ce ai făgăduit că vei fi cu robii Tăi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Doamne. . .
"Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul,  iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme”, ne învaţă Dreptul Solomon,  picurând în sufletele noastre razele înţelepciunii. Oare avem priceperea să vedem în  încercările prin care trecem dragostea lui Dumnezeu? Căci de nu vom vedea-o pe aceasta,  înseamnă că ne îndoim de purtarea Sa de grijă pentru noi.
Slavă . . .
L-a biruit David pe Goliat! Cel slab l-a biruit pe cel tare,  pe sângerosul uriaş! Şi tot aşa fiecare dintre creştinii care au nădejde în Dumnezeu vor birui viforul necazurilor, căci neputinţele lor vor fi acoperite de dumnezeiescul har.
Şi acum. . .
Izvorul minunilor tale, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare, curge neîncetat spre bucuria poporului creştinesc;  bolnavii se vindecă,  morţii înviază, cei aflaţi în primejdii se izbăvesc. Arată-ţi şi de această dată milele tale, Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim din pricina păcatelor noastre.
Cântarea a 4-a
Doamne. . .
“Voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi să nu fiţi îngrijoraţi, căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de acestea. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu,  şi toate acestea se vor adăuga vouă”.  Aşa ne-a poruncit Hristos, iar de vom căuta mai întâi cele ale lumii,  în care se desfată vremelnic sufletele noastre, atunci Împărăţia se va lua de la noi şi ne aşteaptă osânda veşnică.
Doamne. . .
Cel ce ai înmulţit pâinile şi peştii, săturând mii de oameni, Care poţi să ne dăruieşti toate cele de care avem nevoie şi de care ai îngăduit să fim lipsiţi pentru încercarea credinţei noastre, arată şi acum milele Tale şi plineşte toate lipsurile noastre.
Doamne. . .
Zece leproşi au luat vindecare minunată, dar nu mai unul a ştiut să aducă mulţumire pentru ea. Peste mulţime de oameni se revarsă binefacerile lui Dumnezeu, dar numai puţini ştiu să mulţumească.
Slavă . . .
Sfinte Ierarhe Nicolae, păstorule al Mirelor Lichiei, roagă-te Milostivului Dumnezeu ca ori de câte ori ne lipsesc cele de trebuinţă să le primim prin mijlocirile tale de care s-au folosit cele trei fete sărace pe care le-ai îndepărtat de păcatul nelegiuitei împreunări.
Şi acum . . .
Veacuri  întregi creştinii au trecut prin greutăţi fără număr, dar ori de câte ori ţi-au cerut ocrotirea nu au rămas fără răspuns, Maica noastră. Chiar şi atunci când nu se vede nici o lumină, când totul pare că s-a năruit, mijlocirea ta dărâmă zidurile potrivnice şi dăruieşte credincioşilor toate cele care le sunt de trebuinţă.
Cântarea a 5-a
Doamne. . .
Greu este cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, când spui ucenicilor Tăi: “Veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi şi veţi fi urâţi de toţi  pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”.
Doamne. . .
Cel ce ai binecuvântat nunta din Cana Galileii, Cel ce binecuvântezi în chip minunat înţelegerea şi iubirea frăţească dintre oameni, adu pacea Ta în familiile creştine, alungând de la ele toată tulburarea, toată mânia, toată neînţelegerea, ca astfel familiile să fie mici biserici, şi nu adunări idoleşti, cum unelteşte neruşinatul diavol.
Doamne. . .
Mucenicie este să fim prigoniţi de unii pe care îi purtăm în inimile noastre, de cei pentru întoarcerea cărora Îţi înălţăm fierbinţi rugăciuni. Tu, Doamne, l-ai scăpat pe dreptul Iosif de moartea pe care i-o pregătiseră fraţii lui şi mai pe urmă ai rânduit chiar ca aceştia să nu poată trăi fără ajutorul său; noi credem Ţie că orice suferinţă îşi are roada ei, că nici o rugăciune nu rămâne neauzită.
Slavă . . .
Sfinte Mucenice Iacob Persul, ai lepădat dreapta credinţă şi ai jertfit idolilor, dar maica şi femeia ta ţi-au stat împotrivă şi te-au mustrat pentru aceasta. Iar tu, venindu-ţi în fire, L-ai mărturisit cu tărie pe Hristos  şi pentru aceasta ai suferit dureri de neînchipuit, căci prigonitorii ţi-au tăiat pe rând toate mădularele. Te rugăm, sfinte al lui Dumnezeu, ai grijă de toţi cei pe care iubirea acestei lumi îi ţine departe de  mântuire şi întoarce-i pe calea cea bună pe care tu însuţi ai fost întors.
Şi acum . . .
Ceea ce cu înţelepciune ai mijlocit în chip minunat împăcarea dintre Sfântul Chiril, luminătorul Alexandriei şi Sfântul Ioan Gură de Aur, care ai gonit vrăjmăşia şi neînţelegerea dintre creştinii care ţi-au cerut aceasta, care ai adus pacea în familiile ce stăteau să se destrame, adu liniştea cea binecuvântată în vieţile noastre, ale celor ce suntem încercaţi de răutatea oamenilor şi a îngerilor căzuţi.
Cântarea a 6-a
Doamne. . .
Să luăm aminte la povaţa Sfântului Pavel, apostolul neamurilor, care a trecut prin încercări mai grele decât ne putem închipui: “Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.
Doamne. . .
Vezi, Doamne, durerea noastră, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Dă-ne putere să ne ridicăm degrabă şi să lepădăm de la noi duhul întristării şi al necredinţei. Înmulţeşte-ne credinţa, sporeşte-ne dragostea, dăruieşte-ne răbdare şi nădejde, ca la trecerea din această viaţă să putem gusta din bunătăţile pe care le-ai pregătit aleşilor Tăi.
Doamne. . .
“Din nimic nu avem noi mai mult de câştigat decât din suferinţe şi pătimiri”, mărturisea dumnezeiescul Ioan Gură de Aur împotriva celor care credeau că pot merge pe calea mântuirii fără să cunoască poticnirile. Cum dar vom lepăda noi calea cea strâmtă, când duce la odihna veşnică? Cum vom părăsi lupta, dacă vrem să primim nestricăcioasa cunună?
Slavă . . .
Precum stăteau coroanele pe capetele împăraţilor, aşa stătea Duhul  Sfânt peste Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Să înţelegem dar că nici sărăcia, nici foamea şi nici setea nu pot fi piedică pentru cei pe care încercările îi arată următori sfinţilor;  şi pe aceştia Domnul îi va răsplăti cu prisosinţă, aşezându-i la loc de cinste în curţile Sale.
Şi acum . . .
Preasfântă Fecioară, izgoneşte toată mâhnirea, întristarea şi toată ispita de la noi, păcătoşii tăi robi, şi  îndeamnă cugetele noastre spre săvârşirea celor  bineplăcute  lui Dumnezeu, ca să te mărim cu credinţă şi cu dragoste.
Cântarea a 7-a
Doamne. . .
“N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”, a spus şi ne spune cu blândeţe Mântuitorul Hristos, aşteptând pocăinţa noastră. Cine poate spune că nu este păcătos? Cine poate crede că nu  are nevoie de pocăinţă? Numai cei mândri,  pe care iubirea de sine îi ţine departe de Dumnezeu.
Doamne. . .
Preabunule Doamne, alungă de la noi duhul mândriei, duhul lăcomiei, duhul desfrâului, duhul răutăţii şi duhul deznădejdii, şi dăruieşte-ne darurile Duhului Sfânt: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei-credinţe.
Doamne. . .
Iubitori de plăceri precum locuitorii Sodomei şi ai Gomorei sunt astăzi cei care trăiesc departe de Biserică,  şi noi în loc să vedem păcatele noastre ne mulţumim să credem că suntem mai drepţi decât ei,  asemănându-ne fariseului din Evanghelie.  Dar îndreptăţirea noastră nu este şi nu poate fi socotită drept pocăinţă, ci ne este cale a pierzării.
Slavă . . .
Sfinte Mare Mucenice Cipriane, care de la slujirea diavolilor ai venit la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, cu Sfânta Maria Egipteanca, desfrânata care a devenit înger în trup omenesc, şi cu David, care mai înainte a fost tâlhar, rugaţi-vă pentru noi dimpreună cu toţi cei care părăsind păcatul au urcat pe culmile sfinţeniei,  ca să luăm desăvârşit dezlegare de păcate şi să trecem în caldă pocăinţă această viaţă trecătoare.
Şi acum . . .
Cu dragoste i-ai adus pe mulţi la pocăinţă, Maică Sfântă, îndreptându-i să primească prin Taina Spovedaniei dezlegare de păcate şi dându-le putere în războiul duhovnicesc. Vezi, dar, greşelile noastre cele multe, şi roagă-te înaintea Fiului tău preaslăvit să ne dăruiască iertare de fărădelegile care ne apasă, făcându-ne părtaşi cetei celor care prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-au mântuit.
Cântarea a 8-a
Doamne. . .
Dar nepreţuit sunt pentru neamul creştinesc fericirile pomenite  în Evanghelie,  şi în vreme de ispită ne aducem aminte cum ne-ai binevestit: “Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Vom muri, fraţilor, la vremea rânduită de Dumnezeu, şi  binele va fi celor care se vor învrednici de veşnica mângâiere.
Doamne. . .
Miluieşte-ne, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Miluieşte-ne, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi după ce ai primit bătăi şi batjocuri ca mulţumire pentru dragostea pe care ne-ai arătat-o! Miluieşte-ne, Cel ce vei veni să judeci viii şi morţii, mântuieşte-ne!
Doamne. . .
Chip al morţii sunt necazurile prin care trecem, căci ne îndeamnă să cugetăm la înfricoşătoarea osândă a păcătoşilor. Mai bine ne este nouă a suferi o vreme pe pământ, decât a răbda dincolo chinuri fără sfârşit.
Slavă . . .
Să nu zăbovim a cere ajutorul de la cei care au murit lumii acesteia pentru a trăi pentru Hristos! O, Sfinţilor Apostoli, dimpreună cu ceata Arhiereilor, Cuvioşilor şi Drepţilor, cu Sfinţii doctori fără de arginţi şi cu ceilalţi Mucenici, cu toţi  Sfinţii  ştiuţi şi neştiuţi, rugaţi-vă Atotputernicului Dumnezeu să ne lumineze ca să punem început bun mântuirii noastre, lepădând de la noi toată minciuna şi păcatul.
Şi acum . . .
Sfârşit creştinesc dăruieşte-ne nouă, Fecioară preacurată, izbăvindu-ne de moartea năprasnică şi de celelalte primejdii pe care diavolul vrea să le abată asupra noastră.
Cântarea a 9-a
Doamne. . .
“Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când treceţi prin diferite ispite”, ne-a spus Sfântul Apostol Iacov care multe a pătimit pentru numele Tău, arătând şi răsplata celor care au răbdat fără să cârtească: “Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor care Îl iubesc pe El.”
Doamne. . .
Slăvindu-Te, Îţi mulţumim Ţie, Doamne, căci nu treci cu vederea puţina noastră rugăciune, pe care Te rugăm să o primeşti ca pe cei doi bani ai văduvei. Nu ştim să ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, nu ştim să ne arătăm mulţumitori pentru toate binefacerile arătate şi cu atât mai puţin pentru cele ascunse minţii noastre, dar recunoaştem înaintea Ta că suntem neputincioşi de nu ne vei întări,  slabi de nu ne vei face îndrăzneţi. Miluieşte-ne, Doamne, că fără mila Ta pierim!
Doamne. . .
Să ducem lupta cea bună, ca să auzim şi noi glasul cel preadulce: “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.
Slavă . . .
O, dumnezeieşti Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile şi preamărite Puteri şi Sfinţilor Arhangheli, dimpreună cu soborul tuturor Sfinţilor, apăraţi-ne de tot răul, de toată ispita şi necazul, şi rugaţi pe Stăpânul tuturor să ne mântuiască pe noi, cei cuprinşi de multe păcate.
Şi acum . . .
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea apărătoare a celor ce se roagă ţie şi Maică a nenumăratelor milostiviri arătate neamului omenesc. Ceea ce eşti mai sfântă decât toţi sfinţii şi mai grabnică în ajutor decât suntem noi în rugăciune, pe tine ceea ce eşti cu adevărat ocrotitoare a creştinilor te mărim.
Si Otpustul.

marți, 9 noiembrie 2010

Din copilaria Sfantului Nectarie

Zilele şi nopţile se rostogoleau iar, implacabil, ca roţile carului. Între timp se abătu o iarnă grea, cu zăpadă şi ploi necontenite. Frigul era de neîndurat. Şi totuşi el îndura. Îi era cumplit de frig. Într-o seară, temător, se duse la stăpân, pe care îl găsi stând la birou, mâncând ceva bunătăţi.
  • Ce vrei? Îl repezi acela încruntat.
  • Domnule, ... mă iertaţi. Mi s-au rupt hainele... Priviţi.
  • Să scrii la tine-n sat să-ţi trimită altele.
  • Sunt săraci, domnule, foarte săraci. Tatăl meu...
  • Hai, pleacă. Am treabă. Şi fii atent, că te dau afară.
Se duse în cotlonul său şi, ghemuit, plânse noaptea-ntreagă, udându-şi perna umplută cu paie. Şi avu un vis. Îl visă pe Atotputernicul, iubitul său Domn, undeva aproape de Balîclî.  Îl văzu stând în picioare şi, deodată, Îl auzi vorbindu-i şi întrebându-l de ce plânge necontenit. El, stând tot întins pe culcuşul lui de paie - distanţele şi spaţiile se anulează în vise - îşi întinse gâtul şi încercă să-I răspundă dar nu izbutea să vorbească. Parcă avea limba legată, de nu putea scoate nici un cuvânt! Era un coşmar.
Aproape în zori sări din pat, luă o hârtie şi un creion şi scrise:
„Hristose al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au iaşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-a dus aseară la stăpânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei.
Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănuţ... Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasios."
Puse scrisoarea în plic, o lipi, luă iar un creion şi scrise: „Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - În Ceruri"
Înainte să se lumineze bine de ziuă şi să prindă a se desluşi limpede lucrurile, se clăti cu puţină apă, se îmbrăcă în grabă, se încălţă şi o luă spre poştă. Străzile erau aproape pustii. Doar un salepgiu alunecă pe lângă el ca o umbră, cu căruţul său şi doar vecinul său, chir Themistoklis, ce-avea chiar peste drum o prăvălie în care vindea tablouri şi rame de tot soiul, dar şi ţigări îi ieşi în cale.
-Anastasis, încotro, aşa cu noaptea-n cap?
-La poştă...
-Ia stai. Dă-mi ce ai şi le pun eu la poştă. Nu vezi ce frig îţi e, sărmanul de tine. Întoarce-te acasă. Te pomeni că te-oi mai şi îmbolnăvi de pneumonie pe frigul ăsta. Şi cine s-o-ngriji de tine?...
-Vă mulţumesc.

Oare cum de scrisese aşa, în grabă? Oare cum de fusese atât de copilăros şi de înflăcărat? Cine ştie? Când eşti la nevoie, încerci orice.
Oh, acest chir Themistoklis, proprietarul prăvăliei de peste drum! Cum l-am putea numi? Înger, întruchipare a iubirii semenilor? Cu siguranţă fusese trimis de Bunul Dumnezeu. Neîndoios va fi căscat ochii a mirare, văzând acel plic ciudat. Intră la bănuieli, îl deschise şi, citind scrisoarea către Bunul Dumnezeu, fu cuprins de o mare emoţie.
Într-o săptămână îi trimise băiatului, tot cu poşta, un pachet cu de toate - haine, încălţări, îmbrăcăminte de corp şi chiar ceva bani. Peste toate puse o carte poştală pe care scrise cu litere mari, caligrafiate:„De la Hristos pentru Anastasis."
(SFÂNTUL NECTARIE - Sotos Hondropoulos)

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Suflete si crini

      La inceputul lunii iulie, toate gradinile , dealurile si campiile sunt inflorite. Sute de mii de flori de intrec toata vara , care in cutezanta, care in gingasie.
Insa toate sunt frumoase. Daca privesti atent in toate gasesti ceva aparte, ceva ce nu aflii in alta floare. In toate parca Dumnezeu a picurat un strop din frumusetea Raiului.
      Cine a ingrijit o gradina cu flori stie ca ele simt dragostea omului si ca atunci infloresc mai bogat si mai stralucitor.
       Daca zabovesti mai mult in gradina poti observa si alte lucruri interesante : dintre flori printre cei mai cinstiti pentru frumusetea lor sunt crinii. Se spune ca nici imparatul Solomon, in toata bogatia lui, n-a fost asa impodobit precum acestia. ei nu crec pe inaltimile muntilor, ci numai in locurile joase, in vai si pe campii.
Crinii inchipuie curatia sufleteasca.Aceasta este podoaba cea mai de pret a omului. Nimic nu este mai scump pe lume decat un suflet curat. Precum crinii nu pot trai in locurile inalte, si nevinovatia moare in sufletele celor care se inalta, ale celor mandrii si laudarosi. Iar in sufletele smerite si modeste, florile curatiei vor creste ca intr-un pamant bun.
         Dintre oameni, numai copii si Sfintii au suflete de crin. Dar nu toti copii! Suflete de crin au numai aceia dintre ei care nu stiu inca sa minta, care nu se indreptatesc cand sunt mustrati, care ascult cu sfintenie de cuvantul mamei, care nu gandesc urat despre nimeni, care nu se lauda, care vor da intotdeauna celuilalt bucatica de ciocolata mai mare...
         Si mai ales suflete de crin au acei copii care-L iubesc pe Dumnezeu si se roaga totdeauna Lui!


         Dar oamenii, ca si florile, imbatranesc si mor...Astazi sunt in slava, plini de frumusete, iar maine pier pentru totdeauna, incat cu uimire te intrebi: Unde a apus toata stralucirea lor? Trecatoare si amagitoare e frumusetea florilor, trecatoare si amagitoare sunt si framantarile omului pe pamant! Moartea pune capat tuturor si nu cruta nici floare, nici om.
Totusi sunt  flori, precum crinii, care si dupa ce mor raspandesc buna mireasma...


Din "Suflet de crin.Povestiri" , Monahia Parascheva Avadanei

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Ce am mai lucrat - icoana Sf.Arh.Gavriil

Ma bucur tare mult ca din cand in cand mai pot si picta. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat aceasta ocazie.
Modelul pentru icoana de mai jos l-am vazut la noi, la Catedrala din Timisoara si nu mi-a mai iesit din gand. Acum o am si eu :)

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Am primit un premiul - tra la la :)

Prafe de stele nu m-a uitat nici de data aceasta si mi-a dat un premiu foarte dragut:


Iti multumesc din suflet, draga mea !

Eu voi da premiul mai departe blogurilor pe care le indragesc:


duminică, 19 septembrie 2010

Bucuria de a fi inteles - Ieromonah Savatie Bastovoi

Nimeni nu ştie ce este în sufletul omului, decât numai omul însuşi şi Dumnezeu. Sufletele noastre se întâlnesc în gânduri şi în emoţii şi de multe ori tresaltă simţind că s-au unit. Când sufletele se întâlnesc unul cu altul, ele se cunosc şi se înţeleg. În Duhul Sfânt, sufletele sfinţilor se unesc şi se recunosc, şi aceasta este adevărata bucurie.
Nimeni nu se bucură, decât regăsindu-se în altcineva. Numai în Duhul Sfânt oamenii se pot cunoaşte unul pe altul şi pot trăi bucuria deplinei regăsiri, pentru că în afară de această întâlnire totul este nedeplin şi schimbător.
Pe pământ, noi ne cunoaştem în parte şi asta din cauză că sufletele noastre sunt împărţite din pricina multelor dorinţe. Oamenii au obiceiul să se identifice cu propriile dorinţe şi din această cauză se îndepărtează de ei înşişi. Atunci când doi oameni cu dorinţe comune se întâlnesc, ei se bucură şi se împrietenesc. Văzând în celălalt doar propriile dorinţe, ei ajung să creadă că se cunosc unul pe altul şi că se înţeleg.
Viaţa însă ne schimbă pe toţi, pentru că unele sunt dorinţele copiilor, altele ale tinerilor, altele ale oamenilor cuprinşi de grijile familiei şi altele ale bătrânilor. Viaţa ne arată că prieteniile se leagă la tinereţe, dar arareori vei găsi un bătrân care să poată spune despre cineva că îi este prieten. Oamenii se despart din cauză că dorinţele lor se schimbă.
Singurătatea sufletească în care petrec majoritatea oamenilor ne descoperă cât de puţin ne cunoaştem unul pe altul şi cât de puţin ne cunoaştem pe noi înşine.
Ca orice om, am căutat şi eu să mă înţeleg pe mine însumi. În tot acest răstimp, am înţeles că nu este pe pământ o bucurie mai mare decât aceea de a te regăsi în altcineva, pentru că atunci simţi că tot ce ai trăit şi ai acumulat în decursul vieţii tale nu este o minciună. Atunci când te regăseşti într-un om, simţi că îl iubeşti. Îl iubeşti pentru că te iubeşti pe tine? Da. Dar oare eu mă iubesc pe mine? Cred că nu. Şi atunci cum mă pot iubi pe mine în celălalt? Tocmai pentru că pe noi înşine nu putem să ne iubim decât în celălalt şi nu iubim atât ceea ce suntem, cât ceea ce am putea să fim şi poate ceea ce ar trebui să fim.
Din copilărie şi până acum, eu am iubit mulţi oameni. I-am iubit omeneşte, nu duhovniceşte, aşa cum iubesc majoritatea oamenilor. L-am iubit pe tatăl meu pentru că era puternic, am iubit-o pe mămica pentru că ea mă iubea pe mine, am iubit-o pe sora mea pentru că mă gândeam că este singurică şi l-am iubit pe fratele meu pentru că semăna cu mine. Mai apoi, l-am iubit pe un oarecare profesor de sport, Dmitri Petrovici, pentru că avea muşchi şi putea să facă acrobaţii cum nu mai văzusem. Mai apoi l-am iubit pe profesorul meu de pictură, Ivan Grigorievici, pentru că desena şi picta aşa cum eu nu mai văzusem. Mai apoi, ca orice om, m-am îndrăgostit de o fată pentru că mi se părea că o fată ca aceea eu nu mai văzusem.
În sfârşit, m-am minunat pe rând de Coşbuc, Eminescu, Bacovia, Trakl, Ionescu, Freud, Nietzsche, Garcia Marquez, Sallinger, Dostoievski, Gogol, Steinbeck, Salvador Dali, Picasso, Van Gogh şi o mulţime de alţi oameni în care s-a regăsit pe rând sufletul meu, pentru că mi se părea că toţi aceşti oameni au făcut lucruri cum eu nu mai văzusem şi au rostit cuvinte pe care eu nu le mai citisem.
Cu alte cuvinte, pe mine mă fascina oricine putea să-mi descopere noi dimensiuni ale propriului meu suflet, pentru că în adâncul meu eu ştiam că sufletul este fără de margini şi că în el se pot petrece cele mai grozave lucruri, atât de grozave, încât mintea mea de atunci nici nu putea să le cuprindă
Totuşi, eu am fost foarte nestatornic în îndrăgostirile mele. Până în clasa a patra, am reuşit să schimb şcoala de sport pe şcoala de muzică şi şcoala de muzică pe şcoala de pictură. Până la urmă, am ajuns poet. Din pricina acestei nestatornicii, mulţi ochi au plâns pentru mine. Aşa s-a întâmplat că într-o viaţă scurtă am schimbat multe lucruri: am schimbat locuri şi activităţi şi oameni. Acesta nu a fost un lucru uşor, pentru că fiecare loc şi fiecare om şi poate că fiecare poet citit a însemnat pentru mine o viaţă aparte, o viaţă pentru care a trebuit de fiecare dată să mă nasc şi de fiecare dată să mor. Toate acestea au umplut sufletul meu de multă durere şi amărăciune.
Eu m-am născut ca un artist, am trăit ca un artist, am simţit şi am iubit ca un artist. Acum mi se pare că şi laptele mamei mele l-am supt ca un artist. Când eram copil de leagăn, mămica mă îmbrăca în salopetă, mă lua cu ea călare pe cal şi mă adormea în şa. Desigur, nici mama mea nu era o mamă normală, când mă avea în pântece cânta, citea poezii, picta şi făcea şi alte trăsnăi, crezând că aşa va reuşi să nască un „artist”! Cu toate acestea, eu m-am simţit foarte neînţeles între artişti. De ce? Nu ştiu, poate pentru că toţi artiştii nu fac decât să ceară altora să-i înţeleagă, o cer insistent şi cu durere, bravând totodată cu nebunia şi bizareria lor.
Toate acestea au trecut. Acum oamenii văd în mine un călugăr, un preot. Uneori, pe stradă, adolescenţii de 14 ani râd în urma mea, fac glume proaste, iar eu trec serios pe alături, de parcă niciodată n-aş fi fost ca ei. Atunci sunt un popă morocănos. A început să-mi placă să fiu un popă morocănos. De ce? Pentru că nu mai simt nicio nevoie să contrazic părerile pe care şi le fac oamenii despre mine. De ce? Am zis de ce, pentru că nimeni nu poate înţelege pe nimeni, decât în Duhul Sfânt. Şi eu am pe Duhul Sfânt? Nu pot să zic, dar simt că am fost înţeles odată şi pentru totdeauna şi că aventura căutărilor mele a luat sfârşit. Cine m-a înţeles atât de profund, atât de dulce? Acesta e secretul inimii mele.


Ieromonah Savatie Baştovoi



marți, 17 august 2010

Porumbeii prieteniei


        Vlad si Mihai , copii cuminti si insteti, locuiau in oras , foarte aproape unul de celalalt. Vlad, ai carui parinti erau bogati, avea un porumbar- o mica crescatoarie de porumbei . Avea porumbei deosebiti, din soiuri rare si frumoase. Bietul Mihai era mai saracut si nu avea decat cativa porumbei simpli.


       O data, doi porumbei de rasa de-ai lui Vlad au intrat in porumbarul lui Mihai. Cand i-a vazut , si-a zis :

        - Ce fericit as fi daca acesti porumbei ai fi ai mei ! Ce pene frumoase si ce coada stufoasa si rotunda au ! Dintre toti porumbeii lui Vlad , acestia doi imi plac cel mai mult !

        I-a venit in minte sa si-i insuseasca si sa-i tina ascunsi . Dar dintr-o data si-a zis :

         -Nu , nu. Nu voi face acest lucru. Vlad este prietenul meu. Necinstea nu aduce niciodata fericirea. Cum voi mai putea eu sa il privesc in ochi ?

        Asadar Mihai a prins porumbeii si s-a dus sa i-i duca lui Vlad.

        Aceasta fapta l-a impresionat foarte tare pe Vlad, pentru ca stia ca Mihai e dintr-o familie sarmana. I-a multumit ca i-a adus porumbeii inapoi. Apoi s-a tot gandit cum sa-l rasplateasca pe prietenul sau. Vlad a luat primele oua ale celor doi porumbei , a intrat in taina in porumbarul lui Mihai si le-a schimbat cu ale altor porumbei. Cand puisorii au iesit din oua si au inceput sa le creasca penele , Mihai s-a mirat foarte tare , vazand ca seamana cu porumbeii lui Vlad.Plin de bucurie, s-a dus la el si i-a spus de neasteptata minune.

        Vlad a inceput sa rada si i-a povestit cum a schimbat ouale ca sa-l rasplateasca pentru prietenia si fapta lui frumoasa.



Catre cel care urmeaza vocea cugetului sau,

Pururea se indrepteaza degetul lui Dumnezeu

Poveste preluata din cartea "In cautarea bucuriei. Povestiri pentru copii, parinti si bunici"

luni, 16 august 2010

Multumesc, parinte Arsenie !

Pentru minuntele cuvinte pe care le-am descoperit citindu-va, cuvinte prin care am simtit ca parca mi-ati vorbi mie .
« Chiar in timp ce te rogi o sa vina duhuri rele sa-ti schimbe mintea de la rugaciune, dar nu te teme.Nu exista crestin sau monah sa nu fie ispitit cand se roaga. Sa nu va agitati , sa fii calm ca tot apuci sa zici ceva. Ai vrut numai cu o ravna care se naste in noi toti , sa faci mai mult.
Dar nu, tu roaga-te cu masura, multumeste-te cu daruri mici. Nu-i convine deloc satanei ca te rogi si, ca sa te impiedice , iti da de lucru. Asta e semnul ca noi facem lucrul bun. Ia sa te gandesti la lucruri desarte sa vezi ca nu te mai opreste. Are si el libertatea sa ne ispiteasca, atat. N-are putere, e un tolerat. Nu faceti greseala sa-l blestemati. Cu dracul nu se sta de vorba. Decat cu : « Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma pe mine pacatosul. » Fuge de puterea numelui lui Iisus.
Daca uiti sa zici, iti revii cu calm, agitatia ii convine satanei, ca nu mai esti in stare sa iti revii. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i mahnire , unde-i intristare, deoarece cu o astfel de bogatie nu stii ce sa faci si o risipesti. Deci sa ai o stare de veselie pe unde traiesti care inseamna si o stare de rugaciune si o traire crestina. Cand sunteti tristi ganditi-va la lucrul acesta : stai, ca este ceva drac aicea ! Si nu acceptati, rugati-va la Maica Domnului . Cat poate Dumnezeu cu puterea, poate si Maica Domnului cu rugaciunea.
Sfintii povestesc ca o data a venit diavolul la usa unui calugar . Impingea diavolul sa intre , impingea si calugarul pe dinauntru sa nu-l lase. Si se ruga in timpul asta : Doamne Iisuse, ajuta-ma ! Dar dracul impingea mai tare si era mai , mai sa-l biruie , cand , de teama a strigat calugarul cat a putut : Doamne Iisuse, ajuta-ma ! Si imediat a disparut diavolul , si langa el a aparut Mantuitorul. « De ce n-ai venit pana acum ? » L-a intrebat calugarul. « Am cand M-ai chemat cu adevarat » Deci rugaciunea si gandul la Dumnezeu, daca nu pleaca din inima, sunt spoiala.
Cati dintre noi nu patim asemenea calugarului la usa sufletului nostru ? Zicem ca ne rugam , zicem ca ne impotrivim pacatului, dar numai cand suntem coplesiti, in momente de mare cumpana ne gandim cu adevarat la Dumnezeu. O clipa inseamna un timp si un suspin inseamna o rugaciune. Rugaciunea este un mijloc neaparat folositor, dar trezvia este un scop atins. Trebuie stiut ca mult se teme diavolul de omul treaz, cat mai treaz. »

marți, 10 august 2010

LA MULTI ANI

...mie! :)


Pentru azi imi doresc sa simt din toata inima de-a lungul vietii, fiecare cuvant din Acatistul de Multumire, Slava lui Dumnezeu pentru toate .

luni, 2 august 2010

File de carte

"Fiule, Constantine , sa ai speranta deplina la Dumnezeu, ca toate cele incepute de noi, le termina El, daca noi nu putem sa le ducem pana la capat. Si ceea ce cu desavarsire nu putem face noi, le face El. La El toate sunt cu putinta , numai sa fim si noi de acord, - adica sa i le cerem cu minte luminata si inima buna. Si asta-i tot."
Si sa vedeti dumneavoastra, Domnul draga, ca dupa ce batranul nostru isi mai aseaza niste lucruri marunte la locul lor si-si aranja candela, ne-am asternut la rugaciune. Si el incepe: - Stapane, Dumnezeule, Cela ce esti nevazut, Atottitor si Necuprins cu mintea, Dumnezeule al totului, Cela ce esti singur, Bun si iubitor de oameni, avut in mila si neinteles in indurari, asculta-ma pe mine - omul pacatos, care in ceasul acesta recunosc a mea faradelege si iarta-mi toate faptele mele cele rele si daruieste-mi inima sarguitoare. Unule Induratule, Doamne, si intru tot Bunule, dezleaga impietrirea inimii mele si daruieste-mi lacrimi de umilinta. Asculta Stapane Doamne aceasta prea smerita rugaciune, vrednica de jale si plina de durere si nu inchide urechile indurarii Tale. Priveste din inaltimea Slavei Tale si vezi neputintele noastre, ca ne zbatem ca pestele pe uscat, fara putere, fara pricepere. Nu ne lasa Milostive Doamne de izbelistea dusmanului, ci mai degrab intinde mana Ta cea salvatoare si ne scoate pe noi din noianul durerilor si starea de zbucium , ca sa se slaveasca si de noi neputinciosii Prea Sfant Numele Tau. al Tatalui, al Filului si al Sfantului Duh , acum si pururea si in vecii netrecuti si nesfarsiti , Amin ! "


De cateva zile citesc cu mare incantare o carte gasita in libraria ortodoxa din oras. Carticica e micuta, scrisul mic,la fel e si pretul, nu are coperta groasa, nici cartonata . Se numeste "Povestea Corbului" si e scrisa de Vasile Marcu. In ea am gasit cateva cuvinte care parca au fost adresate sufletului meu . Sper sa le pastrez in inima pentru cat mai mult timp si sa va aduca si voua bucurie si alinare.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

BAckground