marți, 17 august 2010

Porumbeii prieteniei


        Vlad si Mihai , copii cuminti si insteti, locuiau in oras , foarte aproape unul de celalalt. Vlad, ai carui parinti erau bogati, avea un porumbar- o mica crescatoarie de porumbei . Avea porumbei deosebiti, din soiuri rare si frumoase. Bietul Mihai era mai saracut si nu avea decat cativa porumbei simpli.


       O data, doi porumbei de rasa de-ai lui Vlad au intrat in porumbarul lui Mihai. Cand i-a vazut , si-a zis :

        - Ce fericit as fi daca acesti porumbei ai fi ai mei ! Ce pene frumoase si ce coada stufoasa si rotunda au ! Dintre toti porumbeii lui Vlad , acestia doi imi plac cel mai mult !

        I-a venit in minte sa si-i insuseasca si sa-i tina ascunsi . Dar dintr-o data si-a zis :

         -Nu , nu. Nu voi face acest lucru. Vlad este prietenul meu. Necinstea nu aduce niciodata fericirea. Cum voi mai putea eu sa il privesc in ochi ?

        Asadar Mihai a prins porumbeii si s-a dus sa i-i duca lui Vlad.

        Aceasta fapta l-a impresionat foarte tare pe Vlad, pentru ca stia ca Mihai e dintr-o familie sarmana. I-a multumit ca i-a adus porumbeii inapoi. Apoi s-a tot gandit cum sa-l rasplateasca pe prietenul sau. Vlad a luat primele oua ale celor doi porumbei , a intrat in taina in porumbarul lui Mihai si le-a schimbat cu ale altor porumbei. Cand puisorii au iesit din oua si au inceput sa le creasca penele , Mihai s-a mirat foarte tare , vazand ca seamana cu porumbeii lui Vlad.Plin de bucurie, s-a dus la el si i-a spus de neasteptata minune.

        Vlad a inceput sa rada si i-a povestit cum a schimbat ouale ca sa-l rasplateasca pentru prietenia si fapta lui frumoasa.



Catre cel care urmeaza vocea cugetului sau,

Pururea se indrepteaza degetul lui Dumnezeu

Poveste preluata din cartea "In cautarea bucuriei. Povestiri pentru copii, parinti si bunici"

luni, 16 august 2010

Multumesc, parinte Arsenie !

Pentru minuntele cuvinte pe care le-am descoperit citindu-va, cuvinte prin care am simtit ca parca mi-ati vorbi mie .
« Chiar in timp ce te rogi o sa vina duhuri rele sa-ti schimbe mintea de la rugaciune, dar nu te teme.Nu exista crestin sau monah sa nu fie ispitit cand se roaga. Sa nu va agitati , sa fii calm ca tot apuci sa zici ceva. Ai vrut numai cu o ravna care se naste in noi toti , sa faci mai mult.
Dar nu, tu roaga-te cu masura, multumeste-te cu daruri mici. Nu-i convine deloc satanei ca te rogi si, ca sa te impiedice , iti da de lucru. Asta e semnul ca noi facem lucrul bun. Ia sa te gandesti la lucruri desarte sa vezi ca nu te mai opreste. Are si el libertatea sa ne ispiteasca, atat. N-are putere, e un tolerat. Nu faceti greseala sa-l blestemati. Cu dracul nu se sta de vorba. Decat cu : « Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma pe mine pacatosul. » Fuge de puterea numelui lui Iisus.
Daca uiti sa zici, iti revii cu calm, agitatia ii convine satanei, ca nu mai esti in stare sa iti revii. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i mahnire , unde-i intristare, deoarece cu o astfel de bogatie nu stii ce sa faci si o risipesti. Deci sa ai o stare de veselie pe unde traiesti care inseamna si o stare de rugaciune si o traire crestina. Cand sunteti tristi ganditi-va la lucrul acesta : stai, ca este ceva drac aicea ! Si nu acceptati, rugati-va la Maica Domnului . Cat poate Dumnezeu cu puterea, poate si Maica Domnului cu rugaciunea.
Sfintii povestesc ca o data a venit diavolul la usa unui calugar . Impingea diavolul sa intre , impingea si calugarul pe dinauntru sa nu-l lase. Si se ruga in timpul asta : Doamne Iisuse, ajuta-ma ! Dar dracul impingea mai tare si era mai , mai sa-l biruie , cand , de teama a strigat calugarul cat a putut : Doamne Iisuse, ajuta-ma ! Si imediat a disparut diavolul , si langa el a aparut Mantuitorul. « De ce n-ai venit pana acum ? » L-a intrebat calugarul. « Am cand M-ai chemat cu adevarat » Deci rugaciunea si gandul la Dumnezeu, daca nu pleaca din inima, sunt spoiala.
Cati dintre noi nu patim asemenea calugarului la usa sufletului nostru ? Zicem ca ne rugam , zicem ca ne impotrivim pacatului, dar numai cand suntem coplesiti, in momente de mare cumpana ne gandim cu adevarat la Dumnezeu. O clipa inseamna un timp si un suspin inseamna o rugaciune. Rugaciunea este un mijloc neaparat folositor, dar trezvia este un scop atins. Trebuie stiut ca mult se teme diavolul de omul treaz, cat mai treaz. »

marți, 10 august 2010

LA MULTI ANI

...mie! :)


Pentru azi imi doresc sa simt din toata inima de-a lungul vietii, fiecare cuvant din Acatistul de Multumire, Slava lui Dumnezeu pentru toate .

luni, 2 august 2010

File de carte

"Fiule, Constantine , sa ai speranta deplina la Dumnezeu, ca toate cele incepute de noi, le termina El, daca noi nu putem sa le ducem pana la capat. Si ceea ce cu desavarsire nu putem face noi, le face El. La El toate sunt cu putinta , numai sa fim si noi de acord, - adica sa i le cerem cu minte luminata si inima buna. Si asta-i tot."
Si sa vedeti dumneavoastra, Domnul draga, ca dupa ce batranul nostru isi mai aseaza niste lucruri marunte la locul lor si-si aranja candela, ne-am asternut la rugaciune. Si el incepe: - Stapane, Dumnezeule, Cela ce esti nevazut, Atottitor si Necuprins cu mintea, Dumnezeule al totului, Cela ce esti singur, Bun si iubitor de oameni, avut in mila si neinteles in indurari, asculta-ma pe mine - omul pacatos, care in ceasul acesta recunosc a mea faradelege si iarta-mi toate faptele mele cele rele si daruieste-mi inima sarguitoare. Unule Induratule, Doamne, si intru tot Bunule, dezleaga impietrirea inimii mele si daruieste-mi lacrimi de umilinta. Asculta Stapane Doamne aceasta prea smerita rugaciune, vrednica de jale si plina de durere si nu inchide urechile indurarii Tale. Priveste din inaltimea Slavei Tale si vezi neputintele noastre, ca ne zbatem ca pestele pe uscat, fara putere, fara pricepere. Nu ne lasa Milostive Doamne de izbelistea dusmanului, ci mai degrab intinde mana Ta cea salvatoare si ne scoate pe noi din noianul durerilor si starea de zbucium , ca sa se slaveasca si de noi neputinciosii Prea Sfant Numele Tau. al Tatalui, al Filului si al Sfantului Duh , acum si pururea si in vecii netrecuti si nesfarsiti , Amin ! "


De cateva zile citesc cu mare incantare o carte gasita in libraria ortodoxa din oras. Carticica e micuta, scrisul mic,la fel e si pretul, nu are coperta groasa, nici cartonata . Se numeste "Povestea Corbului" si e scrisa de Vasile Marcu. In ea am gasit cateva cuvinte care parca au fost adresate sufletului meu . Sper sa le pastrez in inima pentru cat mai mult timp si sa va aduca si voua bucurie si alinare.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

BAckground