Inelul imparatului

In vremurile de demult , intr-o cetate imparateasca traia un giuvaiergiu iscusit. Numele lui era Nichita si invatase acest mestesug de la tatal sau. Chiar daca abia implinise 25 de ani, nimeni nu il intrecea in lucrarea bijuteriilor, iar din mainile sale ieseau niste minunatii , incat ajunsese sa fie vestit in toata imparatia. Insa daca ai fi intrebat in oras de Nichita giuvaiergiul , nu prea stia nimeni cine este si unde poate fi gasit. Si asta nu pentru ca nu il stiau pe Nichita , ci din pricina ca , pe tatal lui , oamenii il numeau "Mare este Dumnezeu ", iar dupa ce tatal lui a trecut la cele vesnice , aceasta numire i-a ramas si lui. Multi ii rosteau astfel numele ca sa il batjocoreasca. Insa Nichita nu se supara pe nimeni, ci senin si cu blandete se arata bun si binevoitor fata de toti. Dar de ce il numeau oamenii astfel pe Nichita? In tinerete, tata lui, care fusese de asemenea giuvaiergiu, la fiecare lucru pe care il incepea sau il ispravea , zicea "Mare este Dumnezeu!" slavindu-L pe Domnul pentru toate . Simtind puterea acestor cuvinte , a inceput apoi sa le rosteasca cu mintea si cu gura tot mai des, facandu-i-se precum o rugaciune. Astfel , au ajuns oamenii ca , mai in gluma, mai in serios sa ii spun tatalui sau "Mare este Dumnezeu"
     Tanarul Nichita nu rostea niciodata cu glas cuvintele tatalui sau, insa in mintea sa le purta cu mult drag . Intrucatva el se rusina de aceste cuvinte ,mai ales cand se intampla ca oamenii sa il numeasca astfel. Dar prin parea milostivire a lui Dumnezeu, Nichita a invatat cat de mare este puterea acestor cuvinte, datorita unei intamplari pe care a trait-o el insusi.

     La putina vreme de la moartea tatalui sau, imparatul l-a chemat la curte spre a-i porunci sa-i faureasca ceva . Insa imparatul avea un gand tainuit. Tatal lui Nichita lucrase multe podobe pentru cei de la curte si insasi familiei stapanitorului. Intre acestea era si un inel, pe a carui nestemata era inscris semnul Sfineti Cruci cu pecetea: IC XC NI KA - ceea ce in greceste inseamna Iisus Hristos Biruitorul. Imparatul poruncise in tineretile sale sa i se faca acest inel, pentru ca vazandu-l in toata vremea pe mana sa, sa-si aduca aminte ca biruinta adevarata n-o poate da decat Hristos- Dumnezeu. Trecuse mult timp decand tatal lui Nichita ii faurise inelul , iar imparatul imbatranise. Din pricina batranetii , degetele sale se ingrosasera si inelul a inceput sa il tranga. Cu mare greutate l-a dat jos de pe deget iar apoi a cerut sa fie chemat Nichita.
     Sosind la palat , tanarul giuvaiergiu fu poftit in odaia de taina a imparatului. Cand a intrat Nichita, stapanitorul privea pe fereastra frumusetea marii. Apoi se aseza pe un scaun si ii spuse lui Nichita:
- In urma cu foarte multi ani, tatal tau mi-a faurit acest inel in care mi-a prins cea mai de pret nestemata a mea. Dar, iata ca vremea a trecut , degetele mele s-au ingrosat si acest inel ma trange . Iata, ti-l incredintez tie, ca sa-l faci potrivit pentru degetul meu.
     Imparatul ii dadu inelul , legat intr-un frumos servet de matase si ii zice:
-Raspunzi cu capul de acest inel si de nestemata prinsa in el.
      Nichita lua legatura cu inelul si ii fagadui imparatului ca se va stradui sa-l faca dupa masura si , cu ajutorul lui Dumnezeu , i-l va aduce peste trei zile. Dupa aceea , se inchina si pleca.
     Insa tanarul giuvaiergiu nu stia ce ii pregatise imparatul. Acesta vroia sa il puna la incercare pe Nichita, asa ca a scos in inel nestemata cu pecetea crucii si a aruncat-o pe fereastra , tocmai in valurile marii. Cand a ajuns acasa si a desfacut servetul de matase , Nichita s-a ingrozit , vaznad ca inelului ii lipseste piatra pretioasa. Nu mai stia ce sa faca. Daca ar fi mers acum la imparat si i-ar fi spus ca i-a dat inelul fara piatra , ar fi fost pedepsit cu moartea, ca un hot. Doar ii spusese ca raspunde cu capul De s-ar fi dus peste trei zile, lucrurile ar fi stat la fel , numai ca ii ramanea un rastimp. Nu mai avea nadejde de scapare. Doar Dumnezeu il mai putea ajuta. Atunci se duse degraba inaintea icoanei si incepu sa se roage asa:
- Doamne, mare este multimea bunatatilor Tale. Tu vezi acum necazul meu si Insusti stii ca nici un om nu ma poate ajuta , ci numai nemarginita Ta bunatate. Ajuta-ma precum stii si nu ma parasi. Mi-e nu-mi ramane sa fac decat cum mi-a poruncit imparatul. Iar daca tu ai hotarat ca zilele mele sa se incheie in vremea tineretii, faca-se voia Ta, iar pe mine sa ma miluiesti cu bunatatea Ta , in viata cea vesnica. Doamne, mare esti Tu, fa cu mine cum voiesti!
     A doua zi de dimineata, Nichita se apuca de lucru la inel, iar tanara lui sotie merse la targ pentru a cumpara peste pentru masa de  pranz.
     In vremea in care el era in atelier si lucra , sotia lui s-a intors de la piata si a inceput sa curete pestii pe care ii cumparase. Cand a spintecat cel dintai peste, dintauntrul lui s-a invit o piatra foarte frumoasa, stralucitoare, care avea insemnata pe ea pecetea lui Hristos. Minunandu-se de frumusetea acesteia o lua si alerga degraba la Nichita in atelier si ii povesti cum gasise piatra. Privind nestemata si ascultand cuvintele femeii , Nichita a inmarmurit. Dupa catava vreme, a luat piatra din mana sotiei , s-a inchinat si , dupa ce a sarutat-o , a grait cu nespusa bucurie si recunostinta in glas :
- Mare este Dumnezeu!
Apoi i-a povestit nevestei sale tot ceea ce nu indraznise sa-i spuna in ajun. Auzind unele ca acestea, cu lacrimi in ochi femeia a spus.
- Cu adevarat mare este Dumnezeu!
Indata si-au plecat amandoi genunchii inaintea icoanei si I-au multumit Domnului pentru mila pe care o facuse cu ei.
    Dupa ce a ispravit inelul si i-a asezat nestemata minunata, in cea de a treia zi, Nichita a mers la imparat. Acesta se afla in sala tronului , impreuna cu ai sai curteni si a dat porunca sa fie adus inaintea lui tanarul giuvaiergiu. Nichita intra , fara sa-i fie teama si, ajuns in fata tronului se inchina. Apoi zise:
- Preainaltate imparate, cu adevarat , mare este Dumnezeu! Cu ajutorul si mila Sa , am implinit porunca mariei tale.
Apropiindu-se de tron , ii dadu imparatului servetul de matase in care era impachetat inelul. Stapanitorul il desfacu grabnic si descoperi inelul care avea piatra pusa precum fusese inainte. Atunci il lua pe Nichita , il duse in odaia de taina si ii spuse:
- Nichita, tatal tau mi-a slujit pana la batranete si tuturor le era cunoscuta credinta lui. Dupa moartea lui am vazut ca mostenesti mestesugul dar nu am stut daca ii urmezi si in credinta. De aceea , am socotit ca este drept sa te pun la incercare. Asa ca am scos nestemata inelului si, iata, pe aceasta fereastra am aruncat-o in mare , cu mana mea. Asadar spune-mi cum de piatra se afla locul ei si prin ce minune s-a intamplat acest lucru nemaipomenit.
Auzind acestea , Nichita se minuna si ii povesti imparatului cum s-au intamplat faptele.
 Atunci imparatul , imbratisandu-l pe Nichita ii ceru iertare . Si indata luandu-l cu sine l-a dus in sala tronului unde era adunata toata curtea. Asezandu-se pe tron , marele stapanitor marturisi inainte tuturor cele intamplate cu minunatul inel. Dupa ce ispravi, imparatul cobori de pe tron si isi dadu coroana jos. Apoi isi facu semnul Sfintei Cruci, saruta pecetea de pe nesteamata inelului si rosti cu glas puternic :

-         Cu adevarat, mare este Dumnezeu!

De atunci tanarul Nichita nu s-a mai rusinat niciodata sa rosteasca minunatele cuvinte pe care le invatase

de la tatal sau. Iar imparatul ori de cate ori privea inelul de pe mana, se veselea nespus de minunea la care

Dumnezeu il facuse partas.

Dupa povestirea populara "Inelul imparatului" - din cartea "Cat de mare e dragostea lui Dumnezeu pentru oameni"