Uneste punctele si coloreaza ! - plansa ortodoxa

Poveste despre nemulţumire - de Claudia Groza

Livada răsuna de cântecele păsărilor, de  zumzetul insectelor şi de foşnetul frunzelor atinse de vântul ce anunţa venirea toamnei. O fetiţă vorbea cu vrăbiile în luna lui gustar şi îşi arăta albeaţa dinţilor. Vântul îi mângâia creştetul şi se simţea răsfăţată.

- Mi-aş dori atât de mult să pot zbura asemeni vouă! şopti copila.

- Nu e atât de greu, dar te vei zgâria de crengile arborilor, de piscurile munţilor. Apoi află că va fi necesar să îţi cauţi hrană. Oamenii nu sunt atât de darnici. Tu, de exemplu, când ai lăsat ultima oară firimituri la fereastră? grăi o vrăbiuţă guralivă şi veselă.

- Într-adevăr a trecut ceva vreme de când am făcut acest gest. Voi fi mai atentă de acum încolo, îngăimă fetiţa.

Dintre straturile cu legume, aşezate cu migală printre pomii fructiferi,  se auzi timid o şoaptă.

-         Cât mi-aş dori să fiu un gogoşar!

Dând frunzele la o parte, copila a descoperit un ardei gras, galben, frumos, dar foarte trist. Broboane de lacrimi se prelingeau dinspre codiţa ce îl ţinea prins pe tulpină spre pământ.

-         Dar şi tu eşti gustos şi frumos, cu multe vitamine.

Ardeiul nu a răspuns. Doar ofta şi iar ofta.

- Uneori şi eu aş vrea să fiu o minge colorată şi să mă rostogolesc, să fiu mângâiat şi îmbrăţişat de copii.

Întorcând capul în direcţia de unde veneau cuvintele, fetiţa a exclamat:

- Hei, un pepene vorbitor! Dragule, dar şi tu eşti atât de colorat: verde închis la exterior, misterios, şi roşu aprins îm interior, şi dulce, şi gustos. Nu înţeleg de ce nu eşti fericit, zău aşa!

Pepenele ofta şi iar ofta.

- Cât mi-aş dori să fiu creangă, să văd împrejurimile.

- Cine o vorbi acum? se întreba micuţa.

- Eu, rădăcina acestui arbore. M-am săturat să fiu ascunsă în pământ, să mă lupt cu insectele şi viermii.

- Dar eşti atât de importantă! Dacă nu ai fi tu, arborii nu ar mai creşte, nu ar mai face fructe.

Rădăcina ofta şi iar ofta.

- Ba şi eu ce aş dori să fiu rădăcină, grăi timid o ramură. Nu mai vreau să stau în soare, să ascult mereu gălăgia păsărilor.

- Dar tu susţii frunzele care hrănesc vieţuitoarele. Ai un rol important, nu este cazul să te plângi.

Ramura ofta şi iar ofta.

- De câte ori am visat, stând în cutia mea,  să fiu un contrabas, îşi împărtăşi dorinţa, cu elan şi voce puternică o  vioară rezemată de tulpina unui gutui.

- Tu vorbeşti? întrebă speriată fetiţa. Ne cunoaştem de patru ani şi nu mi-ai spus nimic, niciodată.

- Ei, ce rost avea? Eşti prea micuţă să cânţi la contrabas.

Vioara ofta şi iar ofta.

Ameţită şi obosită de atâtea văicăreli şi nemulţumiri, copila s-a aşezat pe rădăcinile bătrâne şi groase ale unui măr. A scos încet, cu degete firave şi lungi precum nişte creioane ascuţite, un evantai realizat din lemn de bambus. În timp ce îşi făcea vânt, auzi un scâncet:

- Oare voi fi vreodată acordeon?

- Asta e prea de tot. Ce se întâmplă de toată lumea e nemulţumită? Eu ce să mai spun că nu am mai crescut şi sunt cât o păstaie de fasole, deşi am împlinit 7 ani?!

Pe neaşteptate, vântul a căpătat înfăţişarea unui zmeu, şi a început să sufle puternic peste livadă, peste casele din împrejurimi, peste dealurile rotunjite.

Fetiţa s-a făcut ghemotoc şi s-a adăpostit în scorbura mărului pe rădăcinile căruia se odihnise.

- Am să rezolv eu aceste nemulţumiri. Să învăţaţi să vă vedeţi rostul pe aceste meleaguri şi să apreciaţi întotdeauna ceea ce sunteţi, urlă zmeul.

Pe negândite sau cât ai putea spune “peşte”, fetiţa cât o păstaie de fasole a fost luată pe sus şi obligată să zboare. Fiind uşoară, a plutit câteva minute în aer, apoi s-a agăţat de crengile unui fag înalt şi a rămas atârnată acolo.

Ardeiul gras, s-a micşorat, s-a umflat, transformându-se într-un gogoşar roşu. Văzând aşa frumuseţe, stăpâna livezii l-a cules pentru a-l pune la murat pentru iarna lungă ce urma să sosească în câteva luni.

- Mai vreţi? Vă arat eu vouă nemulţumiri, râdea zmeul cu gura până la urechi, zguduind pământul.

Pepenele a fost colorat de razele soarelui în multe colori. A devenit o minge. Un băieţel a lovit-o cu putere şi, întrând în sârma ghimpată ce împrejmuia livada, s-a spart. Un fâsâit încet şi trist, atât s-a auzit.

Rădăcina, tot tânjind după soare a ieşit din pământ. Ramurile au fost trântite pe sol, aşa cum îşi doreau. Pomul s-a uscat, nemaivând apă.

Vioara a început să crească şi tot a crescut până ce corzile au cedat, şi     s-au rupt. Din acea clipă, nu a mai cântat.

Dintr-o dată, evantaiul se întindea şi se tot întindea. Aerul ce atingea fiecare cută scotea un sunet. Evantaiul era fericit şi mândria îl cucerise rapid. Părea că reuşise să îşi împlinească dorinţa. La următoarea întindere, a cedat şi s-a rupt în multe bucăţi.

- Acum sunteţi fericiţi? Nu era mai bine să vă limitaţi şi să fiţi voi înşivă? Credeţi că alţii sunt mai interesanţi decât voi. Nu este adevărat! Fiecare obiect, vieţuitoare, om are un rol important pe pământ.

- Te roooog, iartă-mă şi coboară-mă de aici, striga cât putea micuţa, destul de speriată.

- De data asta te ajut, dar cu o condiţie, spuse zmeul.

- Oricare, oricare, oricare. Promit să fac ce îmi ceri, răspunse copila cu lacrimi în ochi.

- Să povesteşti prietenilor tăi despre expresia “fii tu însuţi/însăţi”.

- Cu mare drag, cu mare drag, confirmă cu voce tremurândă fetiţa.

Din acea zi, fiecare obiect, plantă, vieţuitoare, om a învăţat că nu e bine să tânjească să fie altceva.

Există o poveste în tot ce ne înconjoară.

- Chiar şi în lacrimi sau în picăturile de ploaie, şopti fetiţa?

- Chiar şi în ele… dar despre povestea lor, cât de curând, afirmă vântul, mângâindu-i blând creştetul.

Luna a zâmbit, suflând linişte şi vise frumoase peste copila cât păstaia de fasole.

-         Vei creşte, copilă isteaţă. Dormi în pace. Somn  uşor!

Rugaciune la ziua de nastere sau a numelui

Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea a-Ti multumi cu vrednicie pentru viata ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din intunericul nefiintei si viata mea este un dar al bunatatii Tale. Tu, care m-ai pazit pana acum, ma sprijineste în necazuri si întampina trebuintele mele. Tu esti cela ce priveghezi asupra mea, indreptezi pasii mei în calea binelui si ma aperi de ispite. Cand ma ratacesc, Tu ma intorci in calea poruncilor Tale; cand ma poticnesc, Tu ma sprijinesti; cand cad, Tu ma ridici si cand pacatuiesc, Tu ma intorci si-mi deschizi parintestile Tale brate. O, cat de multe sunt indatoririle mele catre Tine, pentru ca mi-ai dat viata si mi-ai dat in toate zilele semne despre parinteasca Ta bunatate si îngrijire. Plin dar de vie recunostinta, Tie iti inchin toate zilele vietii mele si mai ales aceasta zi de sarbatoare pentru mine, si ma rog cu umilinta ca bunatatea Ta sa nu ma paraseasca în tot timpul vietii mele si intelepciunea Ta sa ma povatuiasca totdeauna in calea binelui si fericirii, pentru rugaciunile si mijlocirile Sfantului (al carui nume il porti) si ale Preacuratei Maicii Tale. Amin.

Procesul de pictare al unei icoane - Milan Dimov

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

 

"Fara Dumnezeu, orice iubire moare" 

- Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata -

"Iubirea e fundamentul fiintei noastre"

- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare? 

- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea...

- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.

In biserica de la Oasa, langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului

�

Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

�

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel...

- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

"Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da 
de-a gata si o mare iubire"

- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur. 

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.

Cu parintele Teofil Paraian si parintele staret Iustin

�

- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu. 



"Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie"

- Si atunci care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.

- Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt. 

- Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

- Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

- Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?

Pictandu-l pe Sfantul Pantelimon

�

- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

- Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine...

- Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.


"Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii"

- De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

- Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

- De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

- Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

In "gradina" de la Oasa

�

- Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

- Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

"Fericirea se munceste in fiecare zi"

- Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata...

- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

- Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

Sursa : http://www.formula-as.ro/2011/973/asul-de-inima-45/despre-dragoste-cu-parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-13840

Povesti personalizate pentru copii

Claudia, o autoare simpatica de povesti pentru copii m-a rugat sa va transmit urmatorul mesaj: 


"Dragi părinţi,

Ştiind că se apropie Ziua Internaţională a Copilului, am încercat să găsesc ceva special pentru ei. Mi-a trăsnit ideea de a scrie poveşti personalizate pentru copiii dvs. Îmi scrieţi ce pasiuni are copilul dvs., vârstă, iar eu scriu o poveste specială pentru el. Mă voi strădui ca şi prezentarea să fie într-o formă deosebită.

Poveşti personalizate puteţi comanda şi pentru copiii prietenilor, fini, nepoţi etc.

Pentru uzura neuronilor mei, am hotărât ca preţul pentru o poveste să fie de 10 lei.

Este o propunere. Ce părere aveţi? Pentru comenzi, îmi puteţi scrie aici: claudia_groza@yahoo.com

Mulţumesc mult că îmi citiţi Poveştile Lizei.

Vă aştept cu drag!"

Acatistul Sfantului Simon Zilotul - grabnic ajutator pentru casatorie

Sfantul Apostol Simon Zilotul este mirele de la Cana Galileii. La nunta acestuia, Iisus a facut prima minune - prefacerea apei in vin. I s-a dat numele de "Canaanitul" si de "Zilotul" spre a-l deosebi de Sfantul Petru si de Sfantul Simeon "fratele Domnului", urmasul Sfantului Iacob la Episcopia Ierusalimului.

Sfantul Apostol Simon Zilotul, numit si Natanael, este cel care si-a lasat casa, parintii si mireasa pentru Mirele cel ceresc. Sfantul Simon Zilotul era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Odata cu Pogorarea Duhului Sfant, mirele cel din Cana a inceput a propovadui si el, alaturi de Apostoli, Evanghelia in toata lumea. El a propovaduit in Mauritania, Africa si Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind rastignit si ingropat.

CONDACUL 1

Pe cel ce cu ravna apostoleasca, a asezat in suflete oamenilor invataturile intelepciunii cu laude sa-L fericim pe Simon de Dumnezeu graitorul. Ca inaintea Scaunului Slavei sta si impreuna cu ceilalti Apostoli in ceruri se veseleste, rugandu-se neincetat pentru noi, cei ce-L cinstim si ne inchinam Sfintelor sale Moaste cantandu-i: Bucura-te Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule.
ICOSUL 1

Impreuna cu Domnul Hristos, din Galileea ai fost, Apostole Sfinte, iar inainte de chemarea ta la Apostolat, buna invatatura primind si legea cu frica respectand, ai facut parte din tagma Zelotilor. La varsta casatoriei ajungand, mireasa ti-ai ales si nunta la Cana Galileii ai facut, unde Domnul impreuna cu Maica Sa si Ucenicii Sai au venit, iar apa in vin a prefacut minune pe care vazand-o L-ai urmat pe Hristos pentru care noi te laudam, zicand:

Bucura-te, cel ce din Cana Galilei impreuna cu Domnul ai fost;

Bucura-te, cel ce dintre zeloti la Apostolat ai fost chemat;

Bucura-te, cel ce, ca mire, pe Mirele Hristos L-ai primit;

Bucura-te, cel mai cinstit dintre toti cati in Cana Galileei au fost;

Bucura-te, cel ce i-ai bucurat pe toti cei ce la nunta au venit;

Bucura-te, pricinuitorule al celei dintai minuni a lui Hristos;

Bucura-te, cel ce din vinul cel minunat ai gustat;

Bucura-te, ca atunci bucuria minunii Dumnezeirii ai aflat;

Bucura-te, cel dintai graitorule al minunilor lui Hristos;

Bucura-te, cel ce Nunta prin venirea lui Hristos, Taina ai aratat;

Bucura-te, intre miri, cei dintai de Hristos binecuvantat;

Bucura-te, cel ce la nunta ta si pe Apostoli i-ai chemat;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!


CONDACUL al 2-lea

Apostole Simone, cel ce ai fost numit Cananeul de catre Evanghelistul Matei si fiind din Cana Galileii, de Hristos Domnul Apostol, ai fost ales, iar dupa nunta, impreuna cu ceilalti Ucenici, pe Domnul L-ai urmat, drept pentru care-ti aducem laude, cantand impreuna lui Dumnezeu: ALILUIA.

ICOSUL al 2-lea:

Minunata ravna avand Simone, intelepteste Evanghelistul Ioan, “Zilotul” te-a numit, tu mirele cel din Cana Galileii, ca vazand pe Hristos binecuvantand si prefacand apa in vin, de dumnezeiasca dragoste te-ai umplut si Apostol si prieten al Domnului ai devenit, pe tine insuti lucrator de dumnezeiesti minuni Mantuitorul te-a aratat, dandu-ti putere cu milostivirea bunatatii Sale. Pentru aceasta, noi, cei ce ne inchinam Sfintelor tale Moaste, iti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, Apostole, cel ce cu nume de ravna ai fost numit;

Bucura-te, cel ce la nunta ta, pe Hristos L-ai chemat;

Bucura-te, cel ce pe Hristos intaia oara, in casa ta L-ai primit;

Bucura-te, mire fericit, ca Mantuitorul in casa ta Dumnezeiestile Sale minuni intai le-a aratat;

Bucura-te, cel ce minunea vazand de apostoleasca ravna te-ai umplut;

Bucura-te, cel ce indata pe Hristos L-ai urmat;

Bucura-te, cel ce Apostol al Domnului ai fost ales;

Bucura-te, al invataturilor lui Hristos propovaduitorule;

Bucura-te, cel ce pentru Hristos, casa si prietenii ai lasat;

Bucura-te, cel ce impreuna cu ceilalti apostoli in ogorul Domnului ai lucrat;

Bucura-te, al tainelor lui Hristos vestitorule; Bucura-te, al nostru catre Domnul Dumnezeul rugatorule; Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!

CONDACUL al 3-lea

Simone cel minunat, lauda Apostolilor, invatatorul cel luminat al paganilor, care cu invataturile primite de la Hristos, i-ai adapat pe toti cei ce doreau cu caldura cunostinta de Dumnezeu, multumire aducem tie, iar Mantuitorului nostru cantarea: ALILUIA.

ICOSUL al 3-lea

Stralucirea Duhului peste tine s-a pogorat in chip de foc si dumnezeiesc vas te-a facut pe tine Apostole, cel ce cu osardie ai alungat negura paganatatii iar lumea ai luminat cu invatatura Lui Hristos si cu stralucirea prea inteleptelor tale cuvinte la adevarata credinta pe multi i-ai adus. Pentru aceea si noi te laudam pe tine cantand:

Bucura-te, Simone, de Dumnezeu inteleptite si preafericite;

Bucura-te, cel ce prin viata curata, ales al Domnului te-ai aratat;

Bucura-te, propovaduitorule al tainelor lui Hristos;

Bucura-te, ritorul cel bine-graitor al Bisericii;

Bucura-te, mare invatator al neamurilor;

Bucura-te, al credinciosilor nascator, prin ravna propovaduirii;

Bucura-te, prin cuvantul caruia intunericul s-a alungat;

Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;

Bucura-te, lumina celor intunecati cu paganatatea;

Bucura-te, luminatorul cerestilor cunostinte;

Bucura-te, lumina mai stralucitoare decat soarele;

Bucura-te, primitorul Duhului Sfant, care ti-a daruit stralucirea;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!

CONDACUL al 4-lea

La Cana Galileii, Apostole Nascatoarea de Dumnezeu era alaturi de tine, iar la nunta au fost chemati si Iisus si Ucenicii Sai si pentru ca nu mai era vin, Maica lui Dumnezeu L-a rugat pe Hristos sa faca minunea, drept pentru care te socotim pe tine mare si intai rugator al Maicii Domnului. Pentru aceasta impreuna cu toti cei ce te cinstesc pe Tine ii cantam: ALILUIA.

ICOSUL al 4-lea

Dupa porunca Maicii lui Dumnezeu, cei ce slujeau au adus vasele cele facute din piatra, care luau fiecare cate doua sau trei vedre, si dupa cum le-a zis, cu apa pe toate pana sus le-au umplut. Apoi dupa ce Mantuitorul apa in vin a prefacut, inceput al minunilor s-a petrecut, drept pentru care pe tine pricinuitorul minunii te laudam zicand:

Bucura-te, mirele sufletelor curate;

Bucura-te, cel ce pe Hristos la nunta L-a primit;

Bucura-te, mirele din Cana, cel pururea binecuvantat;

Bucura-te, cel ce la cererea Maicii Domnului, primitor al minunii te-ai aratat;

Bucura-te, cel ce nunta cu alai dumnezeiesc ai primit;

Bucura-te, cel ce, ca mire, de Nascatoarea de Dumnezeu ai fost ocrotit;

Bucura-te, cel ce mire prea cinstit te-ai aratat;

Bucura-te, cel ce impreuna cu nasii te-ai minunat;

Bucura-te, ca impreuna cu nasii vinul cel dumnezeiesc ati gustat;

Bucura-te, cel ce dai binecuvantarea ta, celor ce pentru bucuria nuntii tie cu credinta se roaga;

Bucura-te, cel ce ocrotitor al mirilor te-ai aratat;

Bucura-te, cel ce dezlegi inimile tuturor celor ce prin tine se roaga pentru nunta cinstita;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!

CONDACUL al 5-lea

Sfinte Apostole, dupa ce Mantuitorul a savarsit la Cana Galileii minunea, inima ta s-a lipit de dragostea lui si te-ai invrednicit a-I fi ucenic cu mult zel pentru toata viata si ti-ai aratat ravna si stradania de a-I sluji prin cuvant si cu viata ta bineplacuta, pentru care noi cei ce ne plecam genunchii inaintea sfintelor tale Moaste, multumind cantam lui Dumnezeu: ALILUIA.

ICOSUL al 5-lea

Ravnitorul propovaduitor Apostol al lui Hristos, inaintea paganilor si tiranilor ai predicat pe Dumnezeu Cuvantul ajungand pana in Egipt si Mauritania si aprinzand in sufletele oamenilor, candela nestinsa a marturisirii lui Hristos. Drept aceea toti te socoteau pe tine, mare ucenic al Domnului, pentru care noi te cinstim si ne inchinam sfintelor tale Moaste zicand:

Bucura-te, cel ce pe locuitorii Egiptului i-ai increstinat;

Bucura-te, cel ce in Mauritania Cuvantul lui Dumnezeu cunoscut L-ai facut;

Bucura-te, cel ce peste tot ca si cunoscator al minunilor lui Hristos ai propovaduit;

Bucura-te, cel ce familii de crestini ai format;

Bucura-te, cel ce peste tot pe mirii i-ai binecuvantat;

Bucura-te, cel ce aduci binecuvantarea in familii;

Bucura-te, cel ce esti ocrotitorul familiilor crestine;

Bucura-te, cel ce pretutindeni ai insuflat nadejdea mantuirii;

Bucura-te, cel ce pe parinti si pe copii la Hrisos i-ai adus;

Bucura-te, cel ce ai descoperit oamenilor pe Hristos;

Bucura-te, cel ce ai izbavit pe oameni de inchinarea la idoli;

Bucura-te, al minunilor lui Dumnezeu bun lucrator;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!

CONDACUL al 6-lea

Cu darul dat tie de Dumnezeu, intrutot laudate Apostole Simone, duhurile cele rele care invrajbesc pe oameni, cu cuvantul tau se izbavesc si toate neintelegerile din familii se izgonesc, bolile fug, multimea patimilor sufletesti se indeparteaza, drept pentru care cantam lui Dumnezeu alaturi de tine: ALILUIA.

ICOSUL al 6-lea

Prin darul dat tie de Dumnezeu, Sfinte Apostole Simone, ti-a poruncit tie cu limba noua, cu care niciodata nu ai grait, sa vestesti Cuvantul pana in Britania, dupa care intorcandu-te in partile rasaritului, in tara Persilor ai propovaduit pe Dumnezeu Cel din Treime marit, pentru care-ti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce pana in Britania Cuvantul lui Dumnezeu L-ai facut cunoscut neamurilor;

Bucura-te, cel ce in limbi noi ai grait;

Bucura-te, cel ce peste serpi si scorpii ai calcat;

Bucura-te, cel ce neamurile le-ai botezat;

Bucura-te, cel ce bolnavi ai tamaduit;

Bucura-te, cel prin care durerile sufletesti s-au tamaduit;

Bucura-te, cel ce pe cei din intuneric i-ai izbavit;

Bucura-te, cel ce pe demoni cu puterea lui Hristos i-ai izgonit;

Bucura-te, ca in numele lui Hristos alese minuni ai facut;

Bucura-te, prin care lumea de cei rau s-a mantuit;

Bucura-te, prin care intunericul s-a risipit;

Bucura-te, ca impreuna cu ingerii esti lui Dumnezeu laudator;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorulel

CONDACUL al 7-lea

Vazand inmultirea crestinilor in a lor tara, persanii ce nu cunosteau adevarata credinta, prinzandu-te Apostole te-au supus la nenumarate chinuri si patimi pe care le-ai rabdat cu multa barbatie in timp ce slaveai pe Dumnezeu si cantai: ALILUIA.

ICOSUL al 7-lea

Margaritarul cel de mare pret, cel ascuns al inimii tale, in lume l-ai pus inainte Sfinte Apostole Simone si tuturor l-ai propovaduit, ca Nascatoarea de Dumnezeu fiind alaturi la nunta ta din Cana Galileii, ti-a pricinuit minunea prefacerii apei in vin, invatandu-i pe toti ca mult poate rugaciunea Maicii spre imblanzirea Stapanului, pentru care si noi aducem cantare graind:

Bucura-te, al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu laudator;

Bucura-te, ca impreuna cu Apostolii pe Maica lui Dumnezeu ai cinstit;

Bucura-te, cel ce cu Apostolii Nascatoarei de Dumnezeu impreuna v-ati rugat;

Bucura-te, cel ce Fecioarei Maria cantari de multumire i-ai adus;

Bucura-te, cel ce ai aratat ca Maica Stapanului pe cele in lipsa le implineste; Bucura-te, cel ce pe Maica Domnului, ca pe izvorul bunatatilor ai vestit;

Bucura-te, prin care lumea pe Stapana Cerurilor a cunoscut;

Bucura-te, cel prin care credinta s-a raspandit;

Bucura-te, cel ce la rastignirea Fiului pe mama Lui Iisus ai sprijinit;

Bucura-te, cel ce galileean fiind de Sfanta Fecioara apropiat ai fost;

Bucura-te, cel ce ai aratat oamenilor folosul rugaciunilor facute catre Maica Domnului;

Bucura-te, partasule al tainelor lui Dumnezeu;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!

CONDACUL al 8-lea

Intre cei de sus stand inaintea Stapanului, Celui ce te-a preamarit pe tine, si luminat ucenic al Sau te-a aratat, Apostole Simone, indrepteaza viata noastra cu puterea rugaciunilor tale si lumineaza-i pe toti cei care se inchina Sfintelor Tale Moaste si savarsesc cu credinta pomenirea ta laudand pe Dumnezeu cu cantarea: ALILUIA.


ICOSUL al 8-lea

Aratat te-ai facut marginilor lumii cu lumina stralucind si focul Duhului Sfant luand, in chip luminos oamenilor te-ai aratat Apostole a lui Hristos Simone, cel ce ai zis celor ce te chinuiau: “ravnind patima ta Hristoase, sufar moarte pe cruce rastignire rabdand” pentru care cu umilinta cantam:

Bucura-te, cel cei ai urmat si in patimire pe Hristos Domnul;

Bucura-te, intaiule mire care marturisind pe Hristos ai fost rastignit;

Bucura-te, cel ce si in Africa ai fost prigonit;

Bucura-te, cel ce pe Hristos in Britania L-ai vestit;

Bucura-te, cel ce in Rasarit te-ai intors;

Bucura-te, cel ce in tara Persilor prigoane ai rabdat;

Bucura-te, cel ce peste tot mania paganilor ti-ai atras;

Bucura-te, cel ce in Persia ai fost pentru ultima oara intemnitat;

Bucura-te, cel ce in orasul Snanir credinciosii te-au slavit;

Bucura-te, cel ce si in temnita pe Hristos L-ai vestit;

Bucura-te, cel ce multi ucenici in Persia ai avut;

Bucura-te, ca multi dintre ei impreuna cu tine au patimit;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!

CONDACUL al 9-lea

Cel ce pe Hristos L-ai marturisit Apostole Simone, cel ce urmarea Lui in toata viata ta ai cautat, Evanghelia pretutindeni cunoscuta facand, ai fost intru totul urmas al Domnului si ca si ceilalti Ucenici la moarte ai fost osandit, pe cruce rastignit si apoi ingropat ca unul ce ai avut ravna fierbinte catre invatatorul, pentru care te laudam si impreuna cantam: ALILUIA.

ICOSUL al 9-lea

Sa laudam, sa binecuvantam si cu cantari sa cinstim pe Apostolul si ucenicul lui Hristos, pe preacinstitul Simon, care pretutindeni a slavit minunile Domnului si care cu moarte pe cruce s-a proslavit, Stapanului Sau pana la moarte urmand si cale la ceruri facandu-si, drept pentru care laude ca acestea ii aducem:

Bucura-te, cel ce prin rastignirea ta ai urmat intru toate pe Domnul;

Bucura-te, purtatorule al ranilor lui Hristos;

Bucura-te, cel ce in cuie pentru credinta in Hristos ai fost batut;

Bucura-te, ca Domnul Hristos a pus pe capul tau cununa scumpa;

Bucura-te, ca dumnezeiescul tau suflet la cer s-a dus;

Bucura-te, ca cetele ingerilor te-au primit cu cantari;

Bucura-te, ca sufletul tau pe Domnul, ca pe o jertfa l-a primit;

Bucura-te, ca apostolia prin mucenicie ti-ai sfintit;

Bucura-te, al patimilor Domnului urmatorule;

Bucura-te, ca inainte de rastignire ai fost chinuit;

Bucura-te, ca toate chinurile Lui in trupul tau le-ai inchipuit;

Bucura-te, cel ce in afara cetatii SNANIR ai patimit;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!

CONDACUL al 10-lea

Jertfind lui Dumnezeu, prea desavarsit jertfa cea fara de sange, te-ai jertfit pentru Dansul Apostole Simone, facandu-te pe tine propovaduitor al neamurilor, apostol, invatator si cu ravna cuvantator de Dumnezeu. Pentru aceasta alaturi de invatatorul stai si impreuna cu cei ce te cinstesc si se inchina Moastelor tale canti lui Dumnezeu: ALILUIA.

ICOSUL al 10-lea

Sicriul moastelor tale, cu dumnezeiescul Dar, izvoraste rauri de tamaduiri celor ce au trebuinta si izbaveste de patimi, dezleaga suferintele cele amare, curata de patimi si ineaca duhurile cele necurate ale tuturor celor ce cu credinta se roaga si-ti aduc laude ca acestea:

Bucura-te, Sfinte Ucenice, al lui Hristos propovaduitorule;

Bucura-te, cel ce prin minuni ti-ai intarit propovaduirea;

Bucura-te, ca pentru propovaduire ti-ai atras rastignirea pe cruce;

Bucura-te, cel ce ai izgonit diavolii prin cuvantul tau;

Bucura-te, ca la rastignirea ta cununa lui Hristos ai primit;

Bucura-te, cel ce patimile Domnului ai iubit;

Bucura-te, ca vazand rabdarea ta multimea in Hristos a crezut;

Bucura-te, ziceau cei ce patima ta au vazut;

Bucura-te, cel ce te rogi pururea pentru noi;

Bucura-te, al tinerilor casatoriti ocrotitor;

Bucura-te, cel ce pentru familiile credinciosilor mijlocesti;

Bucura-te, cel ce-i impaci pe cei invrajbiti;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!

CONDACUL al 11-lea

Ca un ucenic preaales al celui ce de buna voie pe Cruce S-a pironit, Stapanului tau pana la moarte urmand, Sfinte Apostole, te-ai rugat pentru cei ce te prigoneau, intarind prin rabdarea ta pe cei ce cu tine laudau si Cantau lui Dumnezeu: ALILUIA.


ICOSUL al 11-lea

Sfinte Apostole Simone, dumnezeiescul ravnitor, cel ce ai stralucit cu lumina cununii tale cand pe cruce ai fost rastignit, primind chipul cel luminos al muceniciei, ai luminat inimile celor ce impreuna cu tine marturiseau pe Hristos. Drept aceea pe toti cei ce se inchina Sfintelor tale Moaste, puterea marturisirii o daruiesti si-i inveti pe toti sa-ti cante:

Bucura-te, Apostole Simone, nume prea scump si de mare pret al credinciosilor nostri;

Bucura-te, ocrotitorul acestui Sfant lacas;

Bucura-te, ca de mania viitoare izbavesti pe cei ce te cinstesc;

Bucura-te, povatuitorul tinerilor;

Bucura-te, ajutatorul batranilor;

Bucura-te, implinirea rugaciunilor fecioarelor;

Bucura-te, cel ce pazesti si calauzesti pasii pruncilor;

Bucura-te, al celor lipsiti ajutator;

Bucura-te, al celor in necazuri sprijinitor;

Bucura-te, alinarea cea blanda a bolnavilor;

Bucurase, indreptator al celor rataciti;

Bucura-te, cel ce daruiesti celor legati slobozire;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!

CONDACUL al 12-lea

Bolile cumplite, neputintele si necazurile de tot felul alunga-le, Sfinte Apostole Simone, de la toti cei ce te cheama cu credinta si cinstesc Sfintele tale Moaste, oprind navalirile vrajmasilor, curatind pe oameni de cumplitele lor patimi si dand tamaduiri tuturor celor ce laudandu-te pe tine, canta lui Dumnezeu: ALILUIA

ICOSUL al 12-lea

Intre cei de sus stand inaintea Stapanului, Celui ce te-a preamarit

pe tine si ucenic al Sau luminat te-a aratat, Apostole Simone, cel ce ai

mila si indurare de la Maica Dumnezeului Nostru, cu dumnezeiestile tale

rugaciuni stralucesti si cu dumnezeiasca lumina, cea neapusa, luminezi

pe toti cei ce se inchina si cinstesc sfintele tale Moaste, laudandu-te pe

tine asa:

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, propovaduitorul vesniciei;

Bucura-te, cel ce in chip de limbi de foc pe Duhul, Sfant ai primit;

Bucura-te, cel ce din izvorul dumnezeiesc ai baut;

Bucura-te, cel ce adapi sufletele credinciosilor;

Bucura-te, cel ce esti podoaba preacinstita a Apostolilor;

Bucura-te, mijlocitorule si folositorule al tuturor credinciosilor;

Bucura-te, sanatatea trupeasca a celor bolnavi;

Bucura-te, curatenia gandurilor noastre cele rele;

Bucura-te, pricinuitorul nuntii celei tainice;

Bucura-te, nadejdea tinerilor ce asteapta binecuvantarea nuntii;

Bucura-te, podoaba bisericii noastre;

Bucura-te, cel ce patronezi, ajuti si aperi Sfant locasul acesta;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!

CONDACUL al 13-lea

O intru tot laudate Sfinte Apostole Simone, cel cu nume de ravna numit, avand fierbinte dragoste pentru Hristos, ai rabdat, prigoana, chinurile si rastignirea pe cruce. Pentru aceasta alaturi de Domnul Hristos fiind si cu cetele cele inalte locuind, ucenice al Mantuitorului si al nostru pazitorule, roaga-te neincetat sa ne izbaveasca pe noi din nevoi, cere pace la toata lumea, iertare de greseli, mantuire si biruinta asupra celui rau, iar pe noi toti, cei ce ne inchinam Sfintelor Moastelor tale, ne invredniceste vesnicei imparatii ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: ALILUIA.

(Acest Condac se zice de 3 ori, dupa care se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai, dupa care se citeste rugaciunea Sfantului.)

RUGACIUNE CATRE SFANTUL APOSTOL SIMON ZILOTUL

Sfinte Apostole Simone, cel ce de dumnezeiasca dragoste te-ai umplut si prin viata ta cea sfanta si prin sfarsitul tau de chinuri mucenicesti, batjocoriri si moarte ai primit, tie Sfinte cu umilinta si cu caldura, inaltandu-ne gandurile, ne rugam cauta din inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde alaturi de Stapanul si Domnul nostru Hristos salasluire vesnica ti-ai dobandit, izbaveste de la noi patimile, necazurile si bolile noastre sufletesti si trupesti.

Pe tine, cel ce ai indraznire la Maica Domnului, te rugam mijloceste pentru toti cei ce au trebuinta de mila si ajutor. Asculta rugile noastre, fii noua dupa nevoile noastre ale fiecaruia: celor nelinistiti – linistitor, celor asupriti – aparator, celor in primejdii – izbavitor, celor invaluiti in pacate – indreptator, bolnavilor – deplin vindecator, tinerilor – indrumator si luminator al mintilor, celor saraci – bogatie neimputinata si tuturor celor ce se roaga tie – grabnic ajutator.

Roaga-te pentru noi, Sfinte Apostole, iubitorului de oameni Dumnezeu, ca sa nu ne lase sa ratacim prin raspantiile pacatului, ci sa ne lumineze mintea si inima, cu lumina harului Sau, pentru ca intariti fiind cu acest har, sa ne invrednicim ca, in cealalta parte a vietii noastre sa salasluim in locasurile dreptilor.

Sfinte Apostole Simone, ai propovaduit izbavirea de sub pacat prin unirea cu Hristos, aratand ca acela care nu este manat de pacat, acela nu este robit de patimile sufletesti si trupesti, pe tine dar te rugam intareste-ne in aceasta lupta a fiecaruia dintre noi cu patimile, incredintandu-ne prin ajutorul tau ca nu suntem singuri.

Sfinte Apostole, Tu, mirele cel din Cana Galileii, ocroteste prin puterea ta toate familiile si indeparteaza toate neintelegerile vietii casnice, ajuta-i pe tinerii care doresc sa intemeieze familii crestine sa scape de orice legatura pusa asupra lor cu rautate si ura si asculta-i pe toti cei ce se roaga pentru nunta cinstita si fara de pacat. Roaga-te lui Hristos, sa trimita familiilor noastre harul Sau, ca sa inceteze cugetele noastre cele rele si aprinde in noi evlavia primilor tai credinciosi ca astfel sa biruim mestesugirile diavolesti si facandu-ne partasi dumnezeiescului har, sa ne intarim familiile noastre si sa sporim in viata cea neprihanita.

Sfinte Apostole Simone, nadejdea credinciosilor nostri si mijlocitorul nostru, apara-ne pe noi cei ce te cinstim pe tine si nu incetam a te ruga sa domneasca intre noi pacea, unitatea si intelegerea; sa fie intre noi dragoste intre pastori si oi, intre clerici si mireni, intre intaistatatori si supusi; roaga-te Sfinte Apostole sa se indeparteze de la noi smintelile, tulburarile, schismele – pentru ca toate acestea sunt daunatoare sufletelor caselor noastre si la toata obsteasca vietuire crestineasca.

Te rugam, Sfinte Apostole Simone, ca pe toti cei pe care Dumnezeu ni i-a dat spre calauzire; sa-i ai intotdeauna spre mila ta cea induratoare, spre a gusta din slava cea nevestejita a sfintilor si dreptilor in Imparatia lui Dumnezeu, cea gatita lor, dupa cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine toata marirea, cinstea si inchinarea, impreuna si Celui fara de inceput al Sau Parinte si Prea Sfantului si Bunului si de viata Facatorului Sau Duh, in vecii vecilor. AMIN.