luni, 29 noiembrie 2010

La multi ani!

La multi ani,dragi Andree si Andrei !
Să aveti dragostea de Dumnezeu a Sfântului Andrei și dorința de a-i ajuta și pe alții să se bucure de credință.

marți, 23 noiembrie 2010

Cele patru piersici

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia cate o piersica. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă,când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat,apoi, sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar.
Dar Tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă...
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că
tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om
lacom că "lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă". Dar ţie ţi-a
pcut piersica, a fost bună? - l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o.
M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de
vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul 1-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e
bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi I-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma
vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.

Dupa « Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe »  de Leon Magdan

duminică, 21 noiembrie 2010

Cum sa se roage tinerii pentru a obtine un sot/sotie buna?

De curand am inceput sa citesc o carte foarte buna : "Familia-Ultimul bastion. Raspunsuri la intrebari ale tinerilor" de Pr.Maxim Kozlov. Are 6 parti:
I-Mirele si mireasa
II- Sotul si sotia
III Parintii si copii
    1.Nasterea pruncilor
    2.Imbisericirea
    3.Educatia
IV.Rudele si apropiatii
V.Boala si moartea
VI.Familia ca mica biserica.

Momentan citesc prima parte si mi-a vibrat inima la unul din raspunsurile date de autor la intrebarea :
 "Cine trebuie sa se roage pentru a gasi un sot/sotie buna?"

"Tendinta de a ruga pe Dumnezeu sa iti dea un sot/sotie este foarte buna.Intr-adevar , experienta bisericeasca ne invata ca un sot bun se da prin rugaciune si in nici un caz nu se cauta in locuri de distractie, in ziare cu anunturi matrimoniale si nici chiar in timpul slujbelor din biserica. Trebuie doar sa va  rugati, iar Dumnezeu va face ca toate sa se intample ca de la sine. Este foarte important insa sa se stie nu cine trebuie sa se roage ci cum sa se roage.Puteti face rugaciuni pentru un sot bun catre Mantuitorul, catre Maica Domnului, al carei acoperamant sta deasupra oricarei familii crestine curate , sau catre acel sfant al carui nume il purtati sau catre sfintii care sunt exemple de casnicie crestina autentica. Vom aminti pe Sfintii Petru si Fevronia din Murom sau pe Sfintii membrii ai familiei tariste , Nicolae si Alexandra. Dar sunt si alti sfinti care constituie exemple are vieturirii de familie crestina. Va puteti ruga si sfintilor pentru care aveti evlavie mai mare.Este insa foarte important sa va rugati cu osardie , adica sa nu spuneti doar o singura data "Sfintilor Pentru si Fevronia, trimiteti-mi un sot!" uitand apoi de aceasta, ci sa staruiti in rugaciune mai mult timp, constientizand cererea ca fiind prioritara si asa rugandu-va Dumnului si celor care I-au bineplacut. In al doilea rand , trebuie sa va rugati cu credinta ca aceasta cerere sa fie auzita de Domnuli si nu sa apara ca una "pentru orice eventualitate ", dat fiind ca intreprindem si alte actiuni pentru a rezolva problema. Daca nu coboram , in cadrul sistemului nostru de valori , aceasta rugaciune pe locul noua sau zece , atunci ea va fi auzita si implinita , Domnul trimitandu-ne un sot/sotie buna si credincioasa."

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Canon de rugaciune la vreme de necazuri

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi  învăţat să stăm împotriva lor cu bărbăţie: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. O, sfântă  îndrăzneală care dai putere iubitorilor de Hristos şi ruşinezi lumea iubitoare de plăceri!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strigăm către Tine: Scoate din stricăciune vieţile noastre, Mult-Milostive!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Adame, Adame, de ce ai căzut? De ce ai ales neascultarea? Vai nouă,  să  plângem şi să ne tânguim, că suntem următori căderii sale. Degrab să alergăm, fraţilor, la milostivul Dumnezeu, singurul care poate să ne izbăvească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Icoană a răbdării zugrăvită de Dumnezeu se descoperă Dreptul Iov celor ce caută  în Sfânta Scriptură mărgăritare duhovniceşti. Că fiind cel mai slăvit dintre semenii săi, nu a hulit când a pierdut bunătăţile ce le avea, ba încă a ajuns să şadă plin de bube pe mormanele de gunoi, ca unul dintre cei loviţi de mânia cerească. Şi Dumnezeu, văzând credinţa sa, i-a făcut parte de bogăţii mai mari decât cele pe care le pierduse prin pizma diavolului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! Să salte inimile noastre simţind ocrotirea ta, să prindă putere cei slăbiţi şi cei deznădăjduiţi să capete nădejde.
Cântarea a 3-a
Doamne. . .
“Adevărat grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi  zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” Şi iarăşi ne-ai zis: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” Unde este credinţa noastră când ne plângem că nu suntem ascultaţi? Poate cineva să spună că a cerut cu umilinţă cele de folos şi nu le-a primit? Să nu fie.
Doamne. . .
Întăreşte-ne, Doamne, cum i-ai întărit pe sfinţii Tăi care s-au aflat în încercări mai grele decât ale noastre. Lu minează-ne, sfinţeşte-ne şi ne miluieşte Tu, Cel ce ai făgăduit că vei fi cu robii Tăi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Doamne. . .
"Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul,  iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme”, ne învaţă Dreptul Solomon,  picurând în sufletele noastre razele înţelepciunii. Oare avem priceperea să vedem în  încercările prin care trecem dragostea lui Dumnezeu? Căci de nu vom vedea-o pe aceasta,  înseamnă că ne îndoim de purtarea Sa de grijă pentru noi.
Slavă . . .
L-a biruit David pe Goliat! Cel slab l-a biruit pe cel tare,  pe sângerosul uriaş! Şi tot aşa fiecare dintre creştinii care au nădejde în Dumnezeu vor birui viforul necazurilor, căci neputinţele lor vor fi acoperite de dumnezeiescul har.
Şi acum. . .
Izvorul minunilor tale, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare, curge neîncetat spre bucuria poporului creştinesc;  bolnavii se vindecă,  morţii înviază, cei aflaţi în primejdii se izbăvesc. Arată-ţi şi de această dată milele tale, Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim din pricina păcatelor noastre.
Cântarea a 4-a
Doamne. . .
“Voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi să nu fiţi îngrijoraţi, căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de acestea. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu,  şi toate acestea se vor adăuga vouă”.  Aşa ne-a poruncit Hristos, iar de vom căuta mai întâi cele ale lumii,  în care se desfată vremelnic sufletele noastre, atunci Împărăţia se va lua de la noi şi ne aşteaptă osânda veşnică.
Doamne. . .
Cel ce ai înmulţit pâinile şi peştii, săturând mii de oameni, Care poţi să ne dăruieşti toate cele de care avem nevoie şi de care ai îngăduit să fim lipsiţi pentru încercarea credinţei noastre, arată şi acum milele Tale şi plineşte toate lipsurile noastre.
Doamne. . .
Zece leproşi au luat vindecare minunată, dar nu mai unul a ştiut să aducă mulţumire pentru ea. Peste mulţime de oameni se revarsă binefacerile lui Dumnezeu, dar numai puţini ştiu să mulţumească.
Slavă . . .
Sfinte Ierarhe Nicolae, păstorule al Mirelor Lichiei, roagă-te Milostivului Dumnezeu ca ori de câte ori ne lipsesc cele de trebuinţă să le primim prin mijlocirile tale de care s-au folosit cele trei fete sărace pe care le-ai îndepărtat de păcatul nelegiuitei împreunări.
Şi acum . . .
Veacuri  întregi creştinii au trecut prin greutăţi fără număr, dar ori de câte ori ţi-au cerut ocrotirea nu au rămas fără răspuns, Maica noastră. Chiar şi atunci când nu se vede nici o lumină, când totul pare că s-a năruit, mijlocirea ta dărâmă zidurile potrivnice şi dăruieşte credincioşilor toate cele care le sunt de trebuinţă.
Cântarea a 5-a
Doamne. . .
Greu este cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, când spui ucenicilor Tăi: “Veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi şi veţi fi urâţi de toţi  pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”.
Doamne. . .
Cel ce ai binecuvântat nunta din Cana Galileii, Cel ce binecuvântezi în chip minunat înţelegerea şi iubirea frăţească dintre oameni, adu pacea Ta în familiile creştine, alungând de la ele toată tulburarea, toată mânia, toată neînţelegerea, ca astfel familiile să fie mici biserici, şi nu adunări idoleşti, cum unelteşte neruşinatul diavol.
Doamne. . .
Mucenicie este să fim prigoniţi de unii pe care îi purtăm în inimile noastre, de cei pentru întoarcerea cărora Îţi înălţăm fierbinţi rugăciuni. Tu, Doamne, l-ai scăpat pe dreptul Iosif de moartea pe care i-o pregătiseră fraţii lui şi mai pe urmă ai rânduit chiar ca aceştia să nu poată trăi fără ajutorul său; noi credem Ţie că orice suferinţă îşi are roada ei, că nici o rugăciune nu rămâne neauzită.
Slavă . . .
Sfinte Mucenice Iacob Persul, ai lepădat dreapta credinţă şi ai jertfit idolilor, dar maica şi femeia ta ţi-au stat împotrivă şi te-au mustrat pentru aceasta. Iar tu, venindu-ţi în fire, L-ai mărturisit cu tărie pe Hristos  şi pentru aceasta ai suferit dureri de neînchipuit, căci prigonitorii ţi-au tăiat pe rând toate mădularele. Te rugăm, sfinte al lui Dumnezeu, ai grijă de toţi cei pe care iubirea acestei lumi îi ţine departe de  mântuire şi întoarce-i pe calea cea bună pe care tu însuţi ai fost întors.
Şi acum . . .
Ceea ce cu înţelepciune ai mijlocit în chip minunat împăcarea dintre Sfântul Chiril, luminătorul Alexandriei şi Sfântul Ioan Gură de Aur, care ai gonit vrăjmăşia şi neînţelegerea dintre creştinii care ţi-au cerut aceasta, care ai adus pacea în familiile ce stăteau să se destrame, adu liniştea cea binecuvântată în vieţile noastre, ale celor ce suntem încercaţi de răutatea oamenilor şi a îngerilor căzuţi.
Cântarea a 6-a
Doamne. . .
Să luăm aminte la povaţa Sfântului Pavel, apostolul neamurilor, care a trecut prin încercări mai grele decât ne putem închipui: “Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.
Doamne. . .
Vezi, Doamne, durerea noastră, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Dă-ne putere să ne ridicăm degrabă şi să lepădăm de la noi duhul întristării şi al necredinţei. Înmulţeşte-ne credinţa, sporeşte-ne dragostea, dăruieşte-ne răbdare şi nădejde, ca la trecerea din această viaţă să putem gusta din bunătăţile pe care le-ai pregătit aleşilor Tăi.
Doamne. . .
“Din nimic nu avem noi mai mult de câştigat decât din suferinţe şi pătimiri”, mărturisea dumnezeiescul Ioan Gură de Aur împotriva celor care credeau că pot merge pe calea mântuirii fără să cunoască poticnirile. Cum dar vom lepăda noi calea cea strâmtă, când duce la odihna veşnică? Cum vom părăsi lupta, dacă vrem să primim nestricăcioasa cunună?
Slavă . . .
Precum stăteau coroanele pe capetele împăraţilor, aşa stătea Duhul  Sfânt peste Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Să înţelegem dar că nici sărăcia, nici foamea şi nici setea nu pot fi piedică pentru cei pe care încercările îi arată următori sfinţilor;  şi pe aceştia Domnul îi va răsplăti cu prisosinţă, aşezându-i la loc de cinste în curţile Sale.
Şi acum . . .
Preasfântă Fecioară, izgoneşte toată mâhnirea, întristarea şi toată ispita de la noi, păcătoşii tăi robi, şi  îndeamnă cugetele noastre spre săvârşirea celor  bineplăcute  lui Dumnezeu, ca să te mărim cu credinţă şi cu dragoste.
Cântarea a 7-a
Doamne. . .
“N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”, a spus şi ne spune cu blândeţe Mântuitorul Hristos, aşteptând pocăinţa noastră. Cine poate spune că nu este păcătos? Cine poate crede că nu  are nevoie de pocăinţă? Numai cei mândri,  pe care iubirea de sine îi ţine departe de Dumnezeu.
Doamne. . .
Preabunule Doamne, alungă de la noi duhul mândriei, duhul lăcomiei, duhul desfrâului, duhul răutăţii şi duhul deznădejdii, şi dăruieşte-ne darurile Duhului Sfânt: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei-credinţe.
Doamne. . .
Iubitori de plăceri precum locuitorii Sodomei şi ai Gomorei sunt astăzi cei care trăiesc departe de Biserică,  şi noi în loc să vedem păcatele noastre ne mulţumim să credem că suntem mai drepţi decât ei,  asemănându-ne fariseului din Evanghelie.  Dar îndreptăţirea noastră nu este şi nu poate fi socotită drept pocăinţă, ci ne este cale a pierzării.
Slavă . . .
Sfinte Mare Mucenice Cipriane, care de la slujirea diavolilor ai venit la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, cu Sfânta Maria Egipteanca, desfrânata care a devenit înger în trup omenesc, şi cu David, care mai înainte a fost tâlhar, rugaţi-vă pentru noi dimpreună cu toţi cei care părăsind păcatul au urcat pe culmile sfinţeniei,  ca să luăm desăvârşit dezlegare de păcate şi să trecem în caldă pocăinţă această viaţă trecătoare.
Şi acum . . .
Cu dragoste i-ai adus pe mulţi la pocăinţă, Maică Sfântă, îndreptându-i să primească prin Taina Spovedaniei dezlegare de păcate şi dându-le putere în războiul duhovnicesc. Vezi, dar, greşelile noastre cele multe, şi roagă-te înaintea Fiului tău preaslăvit să ne dăruiască iertare de fărădelegile care ne apasă, făcându-ne părtaşi cetei celor care prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-au mântuit.
Cântarea a 8-a
Doamne. . .
Dar nepreţuit sunt pentru neamul creştinesc fericirile pomenite  în Evanghelie,  şi în vreme de ispită ne aducem aminte cum ne-ai binevestit: “Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Vom muri, fraţilor, la vremea rânduită de Dumnezeu, şi  binele va fi celor care se vor învrednici de veşnica mângâiere.
Doamne. . .
Miluieşte-ne, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Miluieşte-ne, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi după ce ai primit bătăi şi batjocuri ca mulţumire pentru dragostea pe care ne-ai arătat-o! Miluieşte-ne, Cel ce vei veni să judeci viii şi morţii, mântuieşte-ne!
Doamne. . .
Chip al morţii sunt necazurile prin care trecem, căci ne îndeamnă să cugetăm la înfricoşătoarea osândă a păcătoşilor. Mai bine ne este nouă a suferi o vreme pe pământ, decât a răbda dincolo chinuri fără sfârşit.
Slavă . . .
Să nu zăbovim a cere ajutorul de la cei care au murit lumii acesteia pentru a trăi pentru Hristos! O, Sfinţilor Apostoli, dimpreună cu ceata Arhiereilor, Cuvioşilor şi Drepţilor, cu Sfinţii doctori fără de arginţi şi cu ceilalţi Mucenici, cu toţi  Sfinţii  ştiuţi şi neştiuţi, rugaţi-vă Atotputernicului Dumnezeu să ne lumineze ca să punem început bun mântuirii noastre, lepădând de la noi toată minciuna şi păcatul.
Şi acum . . .
Sfârşit creştinesc dăruieşte-ne nouă, Fecioară preacurată, izbăvindu-ne de moartea năprasnică şi de celelalte primejdii pe care diavolul vrea să le abată asupra noastră.
Cântarea a 9-a
Doamne. . .
“Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când treceţi prin diferite ispite”, ne-a spus Sfântul Apostol Iacov care multe a pătimit pentru numele Tău, arătând şi răsplata celor care au răbdat fără să cârtească: “Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor care Îl iubesc pe El.”
Doamne. . .
Slăvindu-Te, Îţi mulţumim Ţie, Doamne, căci nu treci cu vederea puţina noastră rugăciune, pe care Te rugăm să o primeşti ca pe cei doi bani ai văduvei. Nu ştim să ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, nu ştim să ne arătăm mulţumitori pentru toate binefacerile arătate şi cu atât mai puţin pentru cele ascunse minţii noastre, dar recunoaştem înaintea Ta că suntem neputincioşi de nu ne vei întări,  slabi de nu ne vei face îndrăzneţi. Miluieşte-ne, Doamne, că fără mila Ta pierim!
Doamne. . .
Să ducem lupta cea bună, ca să auzim şi noi glasul cel preadulce: “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.
Slavă . . .
O, dumnezeieşti Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile şi preamărite Puteri şi Sfinţilor Arhangheli, dimpreună cu soborul tuturor Sfinţilor, apăraţi-ne de tot răul, de toată ispita şi necazul, şi rugaţi pe Stăpânul tuturor să ne mântuiască pe noi, cei cuprinşi de multe păcate.
Şi acum . . .
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea apărătoare a celor ce se roagă ţie şi Maică a nenumăratelor milostiviri arătate neamului omenesc. Ceea ce eşti mai sfântă decât toţi sfinţii şi mai grabnică în ajutor decât suntem noi în rugăciune, pe tine ceea ce eşti cu adevărat ocrotitoare a creştinilor te mărim.
Si Otpustul.

marți, 9 noiembrie 2010

Din copilaria Sfantului Nectarie

Zilele şi nopţile se rostogoleau iar, implacabil, ca roţile carului. Între timp se abătu o iarnă grea, cu zăpadă şi ploi necontenite. Frigul era de neîndurat. Şi totuşi el îndura. Îi era cumplit de frig. Într-o seară, temător, se duse la stăpân, pe care îl găsi stând la birou, mâncând ceva bunătăţi.
  • Ce vrei? Îl repezi acela încruntat.
  • Domnule, ... mă iertaţi. Mi s-au rupt hainele... Priviţi.
  • Să scrii la tine-n sat să-ţi trimită altele.
  • Sunt săraci, domnule, foarte săraci. Tatăl meu...
  • Hai, pleacă. Am treabă. Şi fii atent, că te dau afară.
Se duse în cotlonul său şi, ghemuit, plânse noaptea-ntreagă, udându-şi perna umplută cu paie. Şi avu un vis. Îl visă pe Atotputernicul, iubitul său Domn, undeva aproape de Balîclî.  Îl văzu stând în picioare şi, deodată, Îl auzi vorbindu-i şi întrebându-l de ce plânge necontenit. El, stând tot întins pe culcuşul lui de paie - distanţele şi spaţiile se anulează în vise - îşi întinse gâtul şi încercă să-I răspundă dar nu izbutea să vorbească. Parcă avea limba legată, de nu putea scoate nici un cuvânt! Era un coşmar.
Aproape în zori sări din pat, luă o hârtie şi un creion şi scrise:
„Hristose al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au iaşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-a dus aseară la stăpânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei.
Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănuţ... Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasios."
Puse scrisoarea în plic, o lipi, luă iar un creion şi scrise: „Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - În Ceruri"
Înainte să se lumineze bine de ziuă şi să prindă a se desluşi limpede lucrurile, se clăti cu puţină apă, se îmbrăcă în grabă, se încălţă şi o luă spre poştă. Străzile erau aproape pustii. Doar un salepgiu alunecă pe lângă el ca o umbră, cu căruţul său şi doar vecinul său, chir Themistoklis, ce-avea chiar peste drum o prăvălie în care vindea tablouri şi rame de tot soiul, dar şi ţigări îi ieşi în cale.
-Anastasis, încotro, aşa cu noaptea-n cap?
-La poştă...
-Ia stai. Dă-mi ce ai şi le pun eu la poştă. Nu vezi ce frig îţi e, sărmanul de tine. Întoarce-te acasă. Te pomeni că te-oi mai şi îmbolnăvi de pneumonie pe frigul ăsta. Şi cine s-o-ngriji de tine?...
-Vă mulţumesc.

Oare cum de scrisese aşa, în grabă? Oare cum de fusese atât de copilăros şi de înflăcărat? Cine ştie? Când eşti la nevoie, încerci orice.
Oh, acest chir Themistoklis, proprietarul prăvăliei de peste drum! Cum l-am putea numi? Înger, întruchipare a iubirii semenilor? Cu siguranţă fusese trimis de Bunul Dumnezeu. Neîndoios va fi căscat ochii a mirare, văzând acel plic ciudat. Intră la bănuieli, îl deschise şi, citind scrisoarea către Bunul Dumnezeu, fu cuprins de o mare emoţie.
Într-o săptămână îi trimise băiatului, tot cu poşta, un pachet cu de toate - haine, încălţări, îmbrăcăminte de corp şi chiar ceva bani. Peste toate puse o carte poştală pe care scrise cu litere mari, caligrafiate:„De la Hristos pentru Anastasis."
(SFÂNTUL NECTARIE - Sotos Hondropoulos)

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Ajutor pentru Siluan

BAckground